Prea mult!
Autor: Alex Prodan
Album: O stea răsare
Categorie: Trezire si veghere
Prea mult am ajuns în dată,
Să ne jucăm cu pocăința în viața noastră,
Prea mult noi ne jucăm,
Și de Domnul nu ascultăm.
Prea mult ținem la firea noastră,
Să îi meargă bine în această viață!
Și prea mult dăm la poarte,
Cuvântul Sfânt sub soare.
Nu mai trăim ce Domnul a spus,
Căci nu ne mai place acum,
Noi am schimbat sfințenia lui Dumnezeu,
Ca să îi fie bine la fire mereu.
Cu toate căci cunoaște ce Domnul a spus,
Și știm ce trebuie făcut!
Tot nu vrem în viața noastră,
Să ținem Biblia ce o avem acasă.
Ne jucăm prea mult cu Dumnezeu,
Prea mult ne jucăm mereu,
Căci Domnul e bun și ne iartă,
Asta e lozinca noastră în această viață.
Las' că Domnul e bun și mă iartă,
Lucrul acesta auzim de fiecare dată!
Și pe altul Domnul l-a iertat,
Mă va ierta și pe mine degrab'.
Lozinca aceasta peste tot se aude,
De când facem ce îi place la fire,
Și așa de mult ne-am obișnuit în viața noastră,
Încât nu vedem căci firea are controlul în dată.
Cum să mai vedem așa ceva,
Când noi dăm la poarte pocăința acuma!
Domnul îi bun și mă iartă,
El știe și le cunoaște pe toate în această viață.
Dar oare să fie chear așa,
Chear asta vrea Domnul acuma?
Oare asta cere Dumnezeu de la inima noastră,
Să lăsăm firea să ne conducă a noastră viață?
Să dăm la poarte ce El a poruncit,
Și să ne ducem după fire cum ea ne-a călăuzit!
Dar nu ne-am dus atâția ani din viața noastră,
După firea aceasta pământească.
Nu atâția ani de zile,
Am trăit departe de veșnicie,
Fiecare în păcat,
După firea care ne-a acaparat.
Și acum când Domnul ne-a scos la mântuire,
Să mergem iarăși după fire!
Unde v-om ajunge oare,
Dacă facem lucrul acesta sub soare.
Unde v-om ajunge popor iubit,
Dacă lăsăm firea să ne conducă și nu ascultăm ce Domnul a poruncit,
Fiecare știe răspunsul în inima sa,
Iadul ne va aștepta.
Sau am uitat noi oare,
Ce poruncă am primit sub soare!
Să nu ne mai încurcăm în viața noastră,
Cu lumea ce ne înconjoară.
Am uitat noi oare Cuvântul lui Dumnezeu,
De mergem după fire mereu,
Am uitat noi oare ce Domnul a spus,
Când a fost pe acest pământ.
Oare nu crede-ți fiecare,
Căci ar trebui să lăsăm firea sub soare?
Și să ne întoarcem la Domnul Isus,
Pentru a ne ierta acum?
Nu ar trebui să ne întoarcem la Dumnezeu,
Cu pocăință mereu?
Dumnezeu asta așteaptă de la fiecare,
Să nu mergem după firea această care ne duce la moarte.
O, dacă ne-am pocăi cu adevărat,
Să nu mai ascultăm de firea aceasta nicodat'!
Domnul cu putere ar lucra,
În mijlocul nostru acuma.
Dar până poporul nu ascultă de Dumnezeu,
Și merge după fire după eul său,
Niciodată Domnul nu va lucra,
Cu putere în popor acuma.
Lăsa-ți firea la poarte,
Și face-ți ce spune Biblia sub soare!
Căuta-ți Împărăția lui Dumnezeu,
Căuta-ți să împliniți Cuvântul Său.
Lăsa-ți firea la poarte,
Și chema-ți pe Domnul sub soare,
Face-ți din Domnul bucuria voastră,
Căci astfel v-om ajunge în slavă.
Doar așa v-om vedea pe Domnul Isus,
Pe Împăratul nostru acum!
Înțelege-ți ce trebuie făcut fiecare,
Și lăsa-ți firea sub soare.
Până nu va fi un prea târziu în dată,
Lăsa-ți firea să moară,
Căuta-ți pe Dumnezeu,
Și împliniți Cuvântul Său.
Amin
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/283196/prea-mult