Te rog să mă păzești o Domnul meu
Autor: Ica Dragoi
Album: Cetatea eternă
Categorie: Incurajare
Te rog să mă păzeşti o, Domnul meu,
În Tine mă încred în orice zi,
Cu Tine vreau pe calea Ta mereu,
Eu nu mă las de Tine orice ar fi.

Mă sfătuieşti cum să trăiesc frumos,
Şi îmi vorbeşti prin sfântul Tău Cuvânt,
Eşti Dumnezeul meu cel glorios,
Te port mereu în inimă şi gând.

Eşti stânca mea în care mă ascund,
Eşti scutul meu, întăritura mea,
Mă linişteşti când ochii-mi vezi plângând,
Îmi spui cu drag: Eu nu te voi lăsa!

Mă-ncred în Tine şi sunt izbăvit,
Tu eşti Păstorul meu... Ce minunat!
Prin Jertfa Ta Isus m-ai mântuit,
Şi viaţă veşnică în dar mi-ai dat.

Tu eşti cu mine, mă veghezi mereu,
Când sunt fricos doar Tu mă întăreşti,
Mă-ncred în Tine Dumnezeul meu,
Îţi mulţumesc de tot ce-mi dăruieşti.
Amin!

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/283285/te-rog-sa-ma-pazesti-o-domnul-meu