Azi cine mai stă în spărtură
Și cine iubirea-și mai plânge,
Când leul răcnește cu ură,
Cu labele pline de sânge... ?

Ecoul în colți îi vibrează
Și gata-i să zboare pe pradă...
Azi lacrima ta mai contează –
Nu, ea la pământ n-o să cadă... !

Te-aruncă așa ca o mamă
Și pieptul în fața ți-l pune,
Căci dragostea fără de spaimă
'Naintea-ți acum îl supune... !

Ea-i scutul acela mai tare,
Ce-ascunde de veșnica moarte,
Ce urcă spre bolta cu soare,
Crescând cu atât cât se-mparte... !

Ridică-ți tu ochii din poală
Și brațele tu îți ridică... !
Și caută privirea de boală,
Pe cea de durere sau frică... !

Ridică-ți tu pleoapa, amarul,
Căci numai iubirea alină... !
Și fă-te tu morții hotarul... !
Și fă-te tu nopții lumină... !

Azi stai, frate scump, în spărtură,
Chiar dacă ți-e greu și te doare... !
Hristos e Acel ce Se-ndură,
De cei ce-s ai Lui la strâmtoare... !

De-aceia ce-s gata jertfirii,
Ce vor din străfundul ființei,
Să lupte războiul iubirii,
Făcându-i părtași biruinței... !

Amin.