Să Te însoțesc spre stele
Autor: Florența Sărmășan
Album: Am ales calea cea dreaptă
Categorie: Slujire
Să Te însoțesc spre stele


Doamne, stea strălucitoare
O lumină vie, ești
Îmbrăcat tot, în splendoare
Universu-l stăpânești!

Pământul, Îți aparține
E al Tău, l-ai câștigat,
Îmi doresc să fiu cu Tine
Doamne sfânt și minunat!

Să Te însoțesc spre stele
Înspre cer, spre veșnicie,
Să nu mai simt vreo durere
Mulțumire, să-Ți dau Ție

Salvatorule iubit
M-ai scăpat de la pieire
Calea, Tu mi-ai netezit
Drumul, înspre fericire

În eternitate, sus
Calea mea să se sfârșească
Și tot ce mie, mi-ai spus
Cândva, sa se împlinească!

Uitat, nimic să nu fie
Căci promisiunea Ta
Îmi va da o Împărăție
Stăpân, ca să fiu în ea

Numai Tu poți înțelege
Sufletul cel omenesc
Numai Tu știi ce-ar alege
Cel ce a greșit, cel lumesc.

Tu știi totul dinainte
Dragoste, mi-ai arătat
Și ale Tale căi sfinte
Care le am de urmat

Cu bine s-ajung la Tine
Asta Doamne îmi doresc
Să trăiesc, să-mi fie bine
Și veșnic să Te slăvesc. .

Amin

Câmpia Turzii, 15 iulie 2024
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/283301/sa-te-insotesc-spre-stele