Credință proaspătă
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cântările Harului - Volumul 16
Categorie: Credință
1. Credinţă proaspătă ne ceri,
Stăpâne, Tată, Dumnezeu!
Împrospătate, noi puteri
prin ea ne dai mereu, mereu!

R: Proaspeţi în credinţă,
proaspeţi în silinţă,
proaspeţi în speranţă,
spor și cutezanţă;
proaspeţi în iubire,
proaspeţi în trăire.
Toate-avem deplin,
Doamne-n Tine - amin.

2. Credinţă proaspătă avem
când voia Ta o împlinim,
când Te-ascultăm, atunci putem
să fim uniţi, să Te sfinţim!

3. Pe Fiul Tău, ISUS, L-ai dat
Mântuitor, dar şi Model.
Pe Tine proaspăt Te-a-nălţat!
Ajută-ne să fim ca El!

I: Cântările Harului, volumul 16, cântarea 332
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/283330/credinta-proaspata