Când vine paharul durerii și-i plin
Și-l văd cum se-nclină și varsă venin,
Cu dânsul mă clatin... Nu-l vreau și nu pot
Să-l beau pân' la capăt, cu spumă cu tot...

Când sufletu-mi este de neguri cuprins
Și-mi pare în noapte de zbucium învins,
Un Susur mi-aduce aminte mai lin
De-o Frunte căzută sub ram de măslin...

Când Domnul luat-a pe trei ce-i iubea
Și-n picuri de sânge cu foc priveghea...
În chin ca de moarte și-n strigăt nespus,
Spre Tatăl Iubirii, din ceruri de sus...

"O, Tată, 'ndepartă al morții pahar... " -
O Inimă Sfântă Se tânguie iar...
Și iar... "Însă, totuși, nu Eu cum voiesc!
Căci Voia-Ți întreagă venii s-o-mplinesc!

Doar Ea îmi e Pâine! Doar Ea îmi e Țel!
Venit-am în lume să mor ca un Miel...
Să beau o otravă... Să beau un amar,
Ca omul să soarbă al Vieții Pahar!"

Și fruntea în pulberi din nou Îi căzu... -
" O, Tată din ceruri... O Voie... Doar Tu!"


Când vine paharul durerii și-i plin,
Privesc Ghetsimanii și Mielul sublim...
Mă doare pelinul... Nu-l vreau... Însă pot
Să-l beau pân' la capăt, cu spumă cu tot... !

Căci Domnul mă naște asemeni cu El,
Pe lumea durerii și eu să fiu miel...
Să-mi frângă dorința pe-al Jertfei altar,
Părtaș la Iubire... Părtaș la... pahar.

Amin.