Doftoria cea amară
Îți aduce sănătate.
Iar mustrarea cea mai aspră
N-ar vrea să te lase-afară,
Pe-alte căi întunecate,
Ci să te-ntorci la cele curate.

Pentru cel pierdut în noapte
Un lătrat de câine este
Cea mai dulce melodie
Ce pentru el poate să fie,
Cea mai fericită veste:
Cineva aproape locuiește!

Pentru cel ce stă-n păcate
Și se duce la pierzare,
O mustrare trezitoare
Este-o binecuvântare,
Este binele cel mare
Ce-i aduce izbăvire.

Sfătuitori, prea adesea,
Nu-i greu să-i auzi vorbind.
E greu să-l vezi pe-acela
Care din sarcină preia,
Care ajută miluind
Și din dragoste jertfind.

Și cu sfatul să fii spornic!
Decât pe-un om să-l ocărăști,
Cu sfatul bun, mai grabnic
L-ajuți pe cel ce-i harnic.
L-ajuți și-l mântuiești,
De cu dragoste-i vorbești.

Ocara este aspră
Ea taie și rănește.
Dar sfatul bun l-îndreaptă
Spre-o cât mai bună faptă.
Ocara-l îndârjește
Și nu se pocăiește.

Mustră-l pe-nțelept și-acela
Te va socoti un sfânt!
Mustră-l pe nebun și-acesta
Nu-ți va respecta nici vârsta!
Te trântește la pământ,
Nesocotind al tău cuvânt.

De știi drumurile bune,
Dar te duci pe cele rele
Meriți aspră pedepsire,
Nu ai dezvinovățire,
Și-o să iei multe nuiele
C-ai umblat pe căi rebele.

De umbli-n căile dreptății,
Înspre Paradisul Sfânt,
Vei intra pe poarta cetății,
Vei mânca din pomul vieții,
Cu cei sfinți de pe pământ
Cântarea Mielului cântând.
Amin.
(Sâmbătă, 30 mai 2020)