Biblia ne povestește cum odată pe-Avraam,
Când străin trăia pe lume, pe tărâmul filistean,
Domnul a găsit cu cale să-l încerce în adânc,
Să îl dovedească-n urmă nepărtinitor și sfânt... !

La chemarea sa pe nume, Domnului el I-a răspuns,
Glasul ce venea din ceruri nefiind de el ascuns -
"Iată-mă!" fără de preget, hotărât Îi glăsui,
Încercarea vieții sale fără nici a bănui...

"Ia pe fiul promisiunii, pe-al tău singur ce-l iubești,
Pe-ale Moriei tărâmuri, sus pe munte să-l jertfești!"
Și, c-o inimă prea frântă, Avraam I s-a supus,
Gata ascultării jertfei fiului iubit nespus...

Gata dis-de-dimineață și cu inima pe rug,
Cu Isaac, ca o cunună, și cu cele două slugi,
Lemnele ce măgărușul apăsau așa de greu,
Către muntele pe care i-l spusese Dumnezeu...

Înc-un pas ca o corvoadă pe urcușul nesfârșit...
Ard și pietrele în soare și-n el totu-i mistuit.
Când și promisiunea-i rană și când totu-i ne-nțeles,
Suie Drumul Ascultării, ce Ofrandă l-a ales...

Dup-a treia zi de umblet prin al lacrimii pustiu
Și cu ancora credinței într-un Dumnezeu ce-i viu,
Văzând locul de departe, spuse celor două slugi:
"Noi ne ducem sus pe munte, ca să priveghem în rugi...
Numai eu și cu băiatul... Să ne închinăm doar noi,
Și la vremea rânduită ne-om întoarce înapoi."

Luat-a lemnele și focul pentru arderea-de-tot
Și cuțitul și "mieluțul" pentru Domnul Savaot...
Și mieluțul spuse: "Tată!", mai nevinovat spre el,
"Lemnele și focul iată... Însă unde-i al nost' miel?"
"Fiul meu... ", răspunse tatăl,"Domnul Însuși va purta
Grija mielului de jertfă... Și în mână mi-l va da... "

Și, mergând fără zăbavă spre al crestelor hotar,
Avraam zidi acolo Domnului iubit altar...
Pe mieluțul ce dintr-însul cu o funi-a legat
Și-n tăcere ca de moarte pe altar l-a așezat.

Strânse și cuțitu-n mână... Inima-i s-a strâns mai mult,
Gata parcă să îi crape de al dragostei tumult...
Și, când ridicase pumnul, inima-i muri pe loc,
Din Înalt strigându-i Domnul cu o Voce ca de foc:

"Avraame! Avraame!"... "Iată-mă!", răspunse el...
"Să nu-i faci acum nimica! Mâna să nu-ți pui pe miel!
Ți-am văzut de Mine frica și-am văzut din cer că poți
Pentru Mine ca în lume să renunți la toți, la toți!"


Domnul a purtat de grijă și bărbatul a privit
Un berbece ce-ntr-o tufă coarnele și-a încâlcit...
L-a luat cu mulțumire și ca jertfă l-a adus,
Înlocuitor al jertfei ce-o iubi Avraam nespus...

"Domnul va purta de grijă!" muntele-i numit acum -
Muntele al lepădării și al inimii de scrum,
Ce ne lasă c-o-ntrebare - cea mai mare pe pământ:
"Unde-i Mielul cel de Jertfă? Unde-i Mielul nostru sfânt?"


Când Isaac era pe munte și la jertfă a privit,
Flacăra mistuitoare 'n-ai săi ochi s-a oglindit...
Picăturile de Sânge nouă azi se oglindesc,
Când ne-ntoarcem spre Golgota și spre Mielul cel Ceresc!"


Binecuvântat e omul iubitor de Dumnezeu,
Ce nici viața să-și jertfească pentru El nu-i e prea greu!
Și, când inima ne moare, ea învie cu Hristos -
Mielul nostru cel de Jertfă... Mielul demn și glorios... !

Amin.