Lumină lină
Autor: Florina Emilia Pîncotan
Album: De mână cu El
Categorie: Diverse
Din Cerul sfânt Te-ai coborât,
Lumină lină, Strop de rouă,
Și ne-ai adus sublim-Ți Har,
Un drum curat și-o viață nouă.

Și ale Tale vămi cerești
Le-ai însemnat cu plâns și sânge,
Ca doar prin Jertfa-Ți la Calvar
Tot răul lumii să-l poți frânge.

Pe fruntea-Ți Sfânt mărgăritar,
Au curs șiroaie de sudoare.
Și pe al Crucii greu Altar,
N-ai spus, o clipă, că Te doare.

Te-ai săvârșit printre tâlhari,
Ca cel din urma rob al firii.
Din trupu Tău Dumnezeiesc,
Au inflorit roș' trandafirii

Și eu am fost printre acei
Ce te-au lovit cu vorbe grele,
Și-am pus pe frunte-Ți mărăcini,
Ți-am dat sa bei, oteț și fiere.

Și am strigat, ca un nebun:
Îl vreau azi liber pe Baraba!
Pătruns de răul ce creștea,
Mereu, în mine, ca otrava.

Tu m-ai privit, iar chip-Ți blând,
Era doar liniște deplină,
Și m-au cuprins fiori de plâns,
Că mori în locul meu, Lumină!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/283855/lumina-lina