Luminează-mă iubire... și-al Tău har Dumnezeiesc,
Să coboare peste mine, ca să pot să nu opresc.

Luptele ce vin în față, mă sleiesc și de puteri,
Căci sunt ele-otrăvitoare, pline doar de mari păreri.

Să zdrobești aș vrea și norii, ce nu vor a se opri,
Să-mi aducă a lor teamă, sufletul a-mi nimici.

Lasă ploaia cea de raze, să mă-mbrace-n slava Ta,
Ca să pot de vremuri grele, eu să trec cum Tu ai vrea.

Luminează-mă în noapte, să n-am teamă-n toiul ei,
Nici de răutatea care, o ascund acei ce-s răi.

Tu păzeșe-a mea ființă, de tot răul ce ar vrea,
Ca să-mi facă-n alergarea, ce-i spre-Mpărăția Ta.

Lasă numai primăvară-n inimă căci mult doresc,
Soarele să mă-ncălzească, când pe cale obosesc.

Să ridice-a mea privire, Harul Tău când eu suspin,
În călătoria vieții, căci eu sunt un pelerin.
Amin