Eu am schimbat uniforma militară în haine civile, Mi-am făcut o mulțime de prieteni, dar continuam să fiu în căutarea unei prietene. Într-o zi, mă întorceam cu tramvaiul de la adunare spre cămin. Era târziu. Am văzut o fată ce se uita la mine și am început s-o examinez. Nu am mai văzut-o niciodată. Doar cu o privire m-a cucerit, iar eu mă gândeam:

— De ai fi tu creștină... Nu, o astfel de fată nu  va fi de acord să se căsătorească cu mine. Dar nu am putut rezista și am decis să fac cunoștință cu ea.

— De unde vii?

— De la adunare, cred că am fost împreună acolo.

     Eu am îndrăznit și i-am propus:

— Pot să te petrec până acasă?

— De acord, dar numai până la poartă. Am o gazdă foarte strictă.

     În tramvai, am intrat în discuție. Ea mi-a povestit cum a suferit persecuțiile. Și m-am îndrăgostit de ea cu toată inima mea. Și pe neașteptate, am coborât din tramvai și mergeam spre casă. Nu știam cum să încep o conversație așa de deosebită, dar am decis să-i fac o propunere:

— Ești singură, nu ai niciun prieten?

     Ea n-a răspuns nimic. Mergeam unul lângă altul, când brusc mi-am dat seama că n-am întrebat-o nici cum o cheamă măcar.

— Spune-mi care e numele tău?

— Numele meu este Varea și sunt originară din regiunea Kurskului.

— Eu în viața mea am avut diferite nume, nici nu știu cum să mă prezint.

— Eu știu numele tău: e Grișa.

— Este o minune! De unde mă cunoști? Te văd prima dată.

— Eu te-am văzut când ai venit prima oară în parc. De multe ori te-am văzut la adunare; stai întotdeauna la balcon pe partea dreaptă. Te-am văzut vorbind cu tineretul și am auzit povestea ta despre întâlnirea cu Dumnezeu. Ei bine, iată-ne ajunși. Desigur te-am mai văzut încă o dată, dar a fost cu mult timp în urmă.

— Unde și când?

— Să vorbesc mult nu pot, mă așteaptă gazda.

— Ei bine. Atunci mai am doar o întrebare. Ești de acord să fii soția mea?

     Ea a fost confuză la început, apoi a zis:

— Sunt foarte săracă și nu am nicio zestre. Dacă mă iei așa, sunt de acord.

— Nu contează că nu ai nicio zestre, eu am ca zestre pe fratele meu: el este un orfan. Spune-mi unde m-ai văzut înainte?

— Într-un vis.

     Foarte curând eu cu Varea ne-am căsătorit. Nunta am sărbătorit-o la fratele meu Volodea în sat. Asta a fost în 1950. Am trăit în sărăcie, dar în înțelegere. Zestrea noastră a crescut: s-au născut șase copii. Cu mare dificultate, am reușit să construim o casă, în care la fel ca într-o mănușă, își găseau adăpost surorile mai mici ale soției mele și alți credincioși fără adăpost. Niciodată nu s-a întâmplat să refuzăm să ajutăm pe cei nevoiași. De asemenea, în casa noastră în mod constant se făceau întâlnirile creștinilor evanghelici penticostali.