De zici: Iubesc pe Dumnezeu
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cantarile Domnului - Caietul 1
Categorie: Îndemn la veghere
1. De zici: Iubesc pe Dumnezeu
urând pe fratele-ți mereu,
/: din gură spui numai minciuni,
şi-n inimă ai mărăcini. :/
2. Când cinstea altuia pătezi,
cu vorbe grele-l ruşinezi,
/: când osândiri rosteşti mereu,
tu nu iubeşti pe Dumnezeu! :/
3. Când fratele ce ţi-a greșit,
nu-l ierţi, chiar dacă s-a căit,
/: ba încă-i faci un trai mai greu,
tu nu iubeşti pe Dumnezeu! :/
4. O, de-ai iubi cu-adevărat,
milos și gata de iertat!
/: Isus iubeşte-ntr-acest fel,
iubește, deci, și tu ca El! :/
I: Cântările Domnului, volumul 1, cântarea 229
Text: prelucrare
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/cantece/284044/de-zici-iubesc-pe-dumnezeu