Purtat pe aripi de iubire
Autor: Nichifor Nicu
Album: Selectii
Categorie: Zidire spirituala
Purtat pe aripi de iubire
autor: Nichifor Nicu
30/07/2024.
Isuse, Tu Te-ai îndurat
Și m-ai ridicat cu milă,
Când oamenii m-au condamnat
Și m-au privit cu silă.
Tu m-ai iubit fără măsură
Și nu m-ai alungat.
M-ai curățit de praf și zgură,
Nu m-ai lăsat uitat.
Mi-ai spus că pot găsi la cruce
Belșug de pace și balsam.
Mi-ai spus că jertfa-Ți mă conduce
Spre sfântul Tău ceresc liman.
De-atunci mă porți din har în har
Și mă călăuzești pe cale.
Îmi dai putere, îmi ești far
Și sus pe culme și în vale.
Iubirea Ta mă copleșește,
Mă vindecă în suferință.
Cuvântul Tău mă sfătuiește
Și îmi oferă biruință.
Mă porți pe aripi de iubire
Spre multe binecuvântări.
Și îmi oferi multă zidire
Prin versuri sfinte și cântări.
În ceas târziu mă-ndemni la pace,
La bunătate, la iertare.
Căci vorba bună poate face,
Prin întuneric o cărare.
Sunt conștient că numai harul
E cel ce drumu-mi netezește
Și-mi înflăcărează darul
Atunci când diavolul răcnește.
Sunt conștient că doar prin Tine
Înaintez și propășesc.
Că Tu nu mă lași de rușine
Și pentru asta-Ți mulțumesc.
Și nu c-aș merita ceva,
Că am vreun drept, mi se cuvine.
Isuse, numai mila Ta
Și numai harul Tău mă ține.
Nu merit, dar Tu îmi vorbești,
Mă binecuvintezi nespus.
Când singur sunt, cu mine ești
Și nu mă părăsești, Isus.
Cuvintele sunt prea sărace
Să pot deajuns să-Ți mulțumesc.
Iar fapte, cât de multe-aș face,
Tot n-aș putea să-Ți dovedesc.
Rămân la simpla ascultare
Și mă supun, Isus, mereu.
Căci știu că Tu ești bun și mare,
Iar eu doresc să fiu al Tău.
Ce hotărăști Tu pentru mine,
E cel mai bine, Domnul meu.
Vreau să Te slujesc pe Tine,
În mine să Te oglinești mereu.
Rămâi a mea călăuzire,
Rămâi al meu Sfătuitor.
Tu, Sfânt izvor de fericire
Și binecuvântat Păstor.
Te-oi lăuda necontenit,
Îți voi cânta în orice vreme.
Că-n bunătatea-Ți m-ai primit
Și zi de zi-mi spui: Nu te teme!
Îți mulțumesc și mă închin
Cu tot ce am, cu tot ce sunt.
Iubirea Ta o simt deplin,
Te laud, Te slăvesc, Te cânt.
Să fie-n veci glorificat
Al Tău Nume prețios
Pentru tot ce Tu mi-ai dat,
Îți mulțumesc, Isus Hristos.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/284089/purtat-pe-aripi-de-iubire