Amară-i pastila încrederii-n om
Autor: Delia Prichici
Album: Șoapte în noapte
Categorie: Incurajare
Amară-i pastila încrederii-n om
Deși-i ambalată frumos,
Amar este rodul lăudatului pom:
Ca pelinul e fructu-i ce pare gustos.
Dar, oh, cât de dulce-i încrederea-n El!
Nici miere, nici zahăr, nu pot compara
Blândețea specifică scumpului Miel
Ce chiar și piroane pentru tine a-ndurat.
Pentru un om ar fi îndeajuns
Chiar numai s-o iei pe alt drum,
Dar Sângele Celui ce pentru tine a curs
El nu te va abandona nicidecum!
Nu-ți face zadarnice așteptări,
Căci omu-i doar carne ce piere...
Numai de Sus s-aștepți binecuvântari:
De acolo curge lapte și miere.
Chiar frați de aceeași credință cu tine
Sunt gata pe-un sărut să te vândă,
Nu le arăta dureri sau suspine
Să nu îți rănească ființa plăpândă.
Și chiar dacă ai nevoie de ajutor,
Privește printre lacrimi la Cruce:
Amintește-ți Cine-i al vieții Autor
Și lasă-L în locul tău calvarul să-l urce.
Nu-ți lua viața-n mâini, oricât e de greu,
Oricât de amară e frunza de pelin,
Ațintește-ți ochii înspre Dumnezeu
Și nu uita că-n El ai totul deplin.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/284091/amara-i-pastila-increderii-n-om