Înspre Țara minunată
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cantarile Domnului - Caietul 1
Categorie: Diverse
1. Înspre Țara minunată
pașii mi-i îndrept,
/: cu privirea ridicată,
calea s-o sfârșesc odată
cu cât dor aştept,
cu cât dor aștept! :/
2. Astăzi am de dus calvarul
căii lui Isus,
/: mâine s-o sfârşi amarul
căci mi-a pregătit prin harul
Său, o Ţară sus,
Său, o Țară sus! :/
3. Sus pe dealul Căpățânii
El a suferit.
/: L-au bătut cumplit străinii
și-au împodobit cu spinii,
Capu-I umilit,
Capu-I umilit! :/
4. A-ndurat această soarte
fiindcă m-a iubit
/: și din căile deşarte,
din păcat şi de la moarte
El m-a izbăvit,
El m-a izbăvit! :/
5. Și-n curând în locul care,
mi l-a pregătit
/: lângă El, mai sus de soare,
unde-i veşnic sărbătoare,
voi fi fericit,
voi fi fericit... ! :/
I: Cântările Domnului, volumul 1, cântarea 271
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/cantece/284133/inspre-tara-minunata