Când glasuri se înalță și stăruind mă cheamă,
Sunt toată întrebare și rană de mister.
Deschide-mi Tu urechea la glasul Tău de Mamă
Și inima deschide-mi la scumpul Adevăr... !

Eu însetez de Tine ca cerbul de izvoare,
Să Te cunosc pe Tine și Taina Vieții Noi.
Nimic nu mă mai arde, nimic nu mă mai doare,
Decât să nu Te aflu în lumea de noroi... !

M-aș contopi cu Tine ca picurul în ape,
Să uit atunci de mine și să iubesc deplin,
Să fiu cu Tine una... – nu... nici măcar aproape,
Ci doar părtăș cu totul la felul Tău divin... !

O, naște-mă din Slavă, să-nving blestemul firii,
Ca să-nțeleg atuncea c-am fost și sunt al Tău... !
Și să pătrund Minunea din Sângele Jertfirii
Și să Te chem ca Toma: Tu, Dumnezeul meu... !

Amin.