Să cânt, să râd, să plâng...

Mi-e gândul îndreptat spre soare,
lumini jucăușe în față mă privesc,
desprins este soarele dincolo de zare,
îl petrec spre-asfințit și-i șoptesc:
-Du dorul de cer cu tine, acolo,
unde Tatăl te pornește când răsari încet,
să-mi trimită răspuns la ruga-nchinării;
spune-I Tatălui că-L aștept;
-Să cânt când cerul se-nchină,
să râd când El îmi zâmbește,
să tac când îmi poruncește.
Să plâng când fața-I e întristată,
când e respins de cei
cărora drumul veșniciei le-arată,
să plec când El mă pornește
și-n mine, sufletul se sfințește.
S-adun când roada e coaptă,
să satur flămândul,
cum am fost și eu săturată,
să-mi plec genunchiul în închinare,
astfel trăiesc nesfârșită sărbătoare.