Tu m-ai văzut și-atunci la început,
Când... cine-ar fi știut de-acea minune,
Ce nimeni n-o-nțelege și n-o spune... ?
Căci viața mea din Tine s-a născut.

Tu mă privești și, totuși, mă iubești,
Deplin, deplin... și dincolo de toate,
Cum nimeni nu cunoaște și nu poate...
Și mai presus de doruri părintești.

Tu vei vedea din nori ființa mea,
Chiar de-aș fugi și-n inimă de mare...
Mă vei vedea și-n clocot de popoare...
Căci unde să m-ascund de fața Ta?


Da, Tu mă vezi și-adânc mă cercetezi...
Cum ai văzut-o-n arșiți pe Agar,
Așa Tu vezi și inima-mi din jar
Și rana ei o știi și-o sângerezi.

O, Tu mă vezi... Cunoaște-mă întreg!
Lumină-mi Tu umbritul meu ungher,
Să văd și eu al Dragostei Mister
Și Glasul Tău curat să-l înțeleg...

Și să-i răspund iubirii fără fund –
Să vin... Să vin la Cel ce m-a iubit...
Străpunși... Străpunși de-un dor nestăvilit,
În Ființa Ta, Iubire, să m-ascund... !

Amin.