Eu n-am știut ce mi-ai lăsat în brațe,
Nu-nțelegeam că greul mi-e comoară,
Pân' a venit furtuna să mi-o-nhațe
Și să mă lase liber de povară.

Să smulgă de pe mine jugul slavei –
Strânsoarea preaslăvită a ocării...
Să soarbă strălucirea sfânt-a salbei
De lacrimile jertfei ascultării.

Eu n-am știut ce-nseamnă ca-n Lumină
Să mă răsfețe Adevărul – Soare,
Pân' mă atinse noaptea cea haină
Cu umbrele păcatului ce doare.

Să mai fi stat cu fața către Tine
Ca-n dragoste obrajii să mi-i rumeni...
Să-Ți verși Tu bunătatea peste mine...
Să-mi fii de-ajuns doar Tu și altul nimeni...

Eu n-am știut ce-nseamnă "contopire",
Pân' alții s-au luptat să ne despartă.
Negându-Te, m-aș fi negat, IUBIRE,
Urându-Te, m-aș fi trimis la moarte!

Și-Ți mulțumesc și pentru agonie,
Îngăduind să gust otrăviciune...
M-ai învățat ce inima nu știe –
Că fără Tine e deșertăciune!

Amin.