Iubire – Mamă Sfântă, mi-am rupt de-a Ta Ființă
Ființa mea plăpândă... Și rana este vie.
Ca ruperea de Tine nu este vreo sentință,
Nici vis mai iluzoriu, nici moarte mai pustie.

Din Tine mă născusei cu dor și pentru Tine.
Și pace nu îmi aflu pân' nu Te aflu iară.
Și setea de odihnă se scutură-n suspine,
Pribeag, pribeag când bântui pe lumea cea amară.

Și-mi port aici ființa ca umbra ce își poartă
Veșmântul de răceală când peste vale curge.
Și nu îmi dă Răspunsul alinului nici șoaptă,
Nimica nu mă umple și nimeni nu-mi ajunge.

Iubire – Mamă sfântă, pe ochi mai pune-mi tină,
Căci bâjbâind mă-mpiedic de logici și de visuri.
Și azi nu sunt în stare să văd a Ta Lumină
Și nu Îți simt căldura și nu-Ți cunosc surâsul.

O, de-aș găsi răgazul tăcerii și-ascultării,
Să recunosc eu Imnul de dor ce-n mine cântă...
Când Tu m-aduni – comoară – din cioburile-ocării
Și mă ascunzi în Tine, Iubire – Mamă sfântă...

Amin.