Răsună de slavă cerul
Autor: Dionisie Giuchici
Album: vol. 1 - Domnul, nu eu!
Categorie: Diverse
RĂSUNĂ DE SLAVĂ CERUL
Dionisie Giuchici
vol. 1 - "Domnul, nu eu!"
Răsună de slavă cerul
Cu pământul împreună,
Căci un înger, mesagerul
Ne-a adus o veste bună.
Auziţi cum cântă corul,
Cum răsună-ntregul vid,
"S-a născut Mântuitorul
În cetatea lui David."
Slavă Celui ce domneşte,
Celui Prea Înalt, Mărire!
Căci Hristos ne mântuieşte
Prin credinţă şi iubire.
El ne umple de speranţă
Şi cu Pacea Sa cerească,
Ne dă Sfântă cutezanţă,
Sfinţii Lui să biruiască.
Taina care-a fost păstrată
Şi ascunsă în satem,
Copilaşul fără pată
S-a născut în Betleem.
El, care a fost cununa
Slavei de neprihănire,
El cu Tatăl a fost una,
În splendoare şi mărire.
Preferă să-mbrace lutul,
Corp de carne umilit,
Să ne fie nouă scutul,
El din ceruri a venit.
El era Înţelepciunea
Şi Cuvântul Creator,
Prin El s-a creat minunea,
Ceru-ntreg strălucitor.
El a fost mai înainte
Decât orice început,
El din flacăra fierbinte,
Din iubire s-a născut.
El a întrunit senatul
Cu Tatăl şi Duhul Sfânt,
Când în cer s-a ţinut sfatul
"Om să facem pe pământ!"
El a fost mai înainte
Decât orice început,
În locaşurile sfinte,
El a fost întâi Născut.
Şi-a lăsat a Lui suită,
Garda ce-i dădea onorul,
Şi 'ntr-o iesle umilită
S-a născut Mântuitorul.
El a părăsit Mărirea,
Slava cea din veşnicie,
Să ne-aducă Mântuirea,
Fiu al omului să fie.
Şi privind uimiţi păstorii
Strălucirea ceea mare,
I-a pătruns pe toţi fiorii
Ascultând a lor cântare.
Şi plecându-se pe vatră
Cu genunchii până jos,
Într-un grăjduleţ de piatră
S-a născut Isus Hristos.
Şi privindu-i cu mirare,
Iosif a-ntrebat: "Mărie,
Ce-i cu-această închinare?
Ce-i cu-această bucurie?"
Atunci ei le-au dat de veste
Unul după celălalt,
"Să ştiţi, Fiul vostru este
Fiul Celui Prea Înalt."
"Căci un înger, vestitorul,
El ne-a zis să-nvingem somnul,
S-a născut Mântuitorul
Care este Hristos Domnul.
Apoi am văzut deodată
Îngeri strălucind mulţime,
Cântând vestea minunată
Sus pe boltă-n înălţime.
Şi pornind în căutare
Am aflat cum ni s-a spus,
Pentru-a lumii-ntregi salvare,
S-a născut Hristos Isus."
Cum e scris în Cartea Veche,
Cum proorocii au vestit,
Chiar la cea dintâi pereche
Domnul le-a făgăduit.
Izbăvirea din robie,
Din păcatul cel murdar,
Să ştii, Fiul tău, Mărie,
Este Mântuirea-n dar.
El e steaua sclipitoare
Cum prezice şi Balaam,
Soarele care răsare
Din sămânţa lui Avraam.
E Proorocul despre care
Moi se a prezis că vine,
El e arca de salvare
Pentru cetele creştine.
El e trandafiru-n văi
Care-L cântă Solomon,
Este Mirele-n odăi
Nunţii sfinte din Sion.
Este Cel din veşnicie
Dumnezeu şi împărat,
După cum Isaia scrie
Denumindu-L minunat.
Domnul care se îndură
Ducând turma la izvor,
El ne dă învăţătură,
El e Marele Păstor.
Leul care biruieşte
Aruncându-l jos din cer,
Şi pe veci îl nimiceşte
Pe răzleţul Lucifer.
Căci luând în mână Cartea
Cea închisă cu peceţi,
A plecat să-nvingă moartea
Şi pe îngerii răzleţi.
El s-a prezentat în faţa
Tatălui ceresc şi sfânt,
Hotărât să-şi dea viaţa
Pentru cei de pe pământ
Un copil, cu un balaur
Pentru noi se războieşte,
Iată chipul cel de aur
La pământ se prăbuşeşte.
Căci împărăţia sfântă
Are-un veşnic voievod,
Care-nvinge, care-nfruntă,
Viclenia lui Irod.
În zadar au vrut să-l prindă
Pe Isus cu vicleşug,
Magii n-au voit să-l vândă
Ei de cursa morţii fug.
În zadar au vrut să-L ţină
În mormântul sigilat,
Căci Hristosul fără vină
Dintre morţi a înviat.
În zadar cu demonstraţii
Unii îl tăgăduiesc,
Căci surorile şi fraţii,
Sfinţii îl mărturisesc.
Noi cu munţii şi cu marea
Şi cu vântul nevăzut,
Îi aducem închinarea
Celuia întâi Născut.
Cu păstorii din câmpie,
Şi cu magii din palat,
Şi cu-acei din veşnicie,
Îi cântăm neîncetat.
AMIN
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/28439/rasuna-de-slava-cerul