Alesul dragostelor mele
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cantarile Domnului - Caietul 1
Categorie: Laudă și închinare
1. Alesul dragostelor mele,
cât farmec ai, ce frumuseţi,
/: cum nu pot să-Ţi mai aflu seamăn
în tot ce-n lume-i mai de preț! :/

2. O, e-un frumos, e-un dulce farmec
în taina mugurului crud,
/: când șoapta dragostei de viaţă
în pieptu-i gângurind i-aud. :/

3. Și-i altul, minunat şi tainic
în raza caldă, ce-ntr-un lemn,
/: trezeşte sfânta-nfiorare
ce naşte-al frumuseţii semn... :/

4. În tot ce e frumos, în tot,
e-un farmec minunat și sfânt,
/: ceva ce inima-ți înalţă
și-aduce cerul pe pământ. :/

5. Da, pe când cerul şi pământul
și frumuseţea-n orice fel,
/: au toate numai câte-un farmec
şi pururea rămân cu el, :/

6. Tu, al vieţii mele Mire,
Tu, al iubirii mele foc,
/: Tu, dorul dorurilor mele...
le ai pe toate la un loc! :/

I: Cântările Domnului, volumul 1, cântarea 364
Text: Traian Dorz
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/284405/alesul-dragostelor-mele