Pavel la Atena
Autor: Dionisie Giuchici
Album: vol. 1 - Domnul, nu eu!
Categorie: Diverse
PAVEL LA ATENA
Dionisie Giuchici
vol. 1 - "Domnul, nu eu!"
Şi Grecia miraculoasă
Cu falnicele ei morminte,
Ne pare astăzi curioasă,
Cu-a ei străvechi învăţăminte.
Spre răsărit, pe malul mării,
Se mai zăresc de mii de ani,
Figuri din artele mirării,
A zeilor vechi din Balcani.
Acolo-şi petrecură timpul
Aristrocraţii din vechime,
În faţa lor era Olimpul,
Cea mai superbă înălţime.
Cuprinşi de-a poftelor reacţii,
Mulţimea plină de mândrie,
Aveau tot felul de distracţii
Şi sporturi şi mitologie.
Spartanii, la fel ca troienii,
Atleţi şi mari navigatori,
La fel ca şi atenienii,
Erau puternici luptători.
Pe vremea lor trăia poezia
Ca primă artă-ntre curente,
La fel ca şi filozofia
Păstrate pe-a lor pergamente.
Ei în război ţineau credinţa
Zeificându-i pe" herculi",
Şi ei se lăudau cu ştiinţa,
Cu filozofii lor fuduli.
Aveau atâtea prometee
Şi-altare cu jăratec sacru,
Încât abia puteau să beie
Vinul lui Dionisios acru.
Şi-atâtea forme şi idile
Şi farmece de odisei,
Cu năzdrăvanul lor Ahile
Şi-atâţia alţii semizei...
Pe-atunci era considerată
A înţelepţilor cetate,
Atena recapitulată
Cu-a ei culturi îndepărtate.
Având Areopagul bază
Şi centru de învăţătură,
Cu filozofii lor de bază
După-a elenilor cultură.
Acolo veneau înţelepţii,
Profesori de astronomie,
Să-şi demonstreze-a lor concepţii
Cu-nalta lor filozofie.
În Areopag ţineau ei sfatul
Şi conferinţe la nivel,
Acolo se-ntrunea senatul,
Elevi de-ai lui Aristotel.
Purtând pe faţa lor bărbie,
Pe spate părul prelungit,
Simbolul celui care ştie
Secretele din infinit...
Şi-n fiecare zi bătrânii,
Căutau tot lucruri noi s-adune,
Să poată admira păgânii,
Aleasa lor înţelepciune.
Cu-a lor înalte matematici,
Cu demonstrări de geometrie,
De la bătrânii asiatici
Măsurători de-astronomie.
Şi-aproape-n orice colţ de stradă
Aveau altare pentru zei,
Adevărata marşeradă
Cu străluciri de prometei.
Figuri de-argint, figuri de-aramă,
Înfăţişând oameni şi fiare,
Având expresii de reclamă
A fiinţelor nemuritoare.
Şi zeul mării şi-al furtunii,
Şi zeul care făcea vin,
Şi-Atlasul-zeu-nţelepciunii,
Dar aveau şi-un altar străin...
Era altarul pus deoparte
Al unui zeu necunoscut;
De greci era privit departe,
În vremuri care-ar fi trecut...
Era simbolul nemuririi
Zidit Stăpânului vieţii,
Al Dumnezeului iubirii
Aşa cum L-au descris poeţii.
Dar cine ar putea să ştie
Secretul fără dezlegare?
Căci grecii prin filozofie
N-au reuşit, n-au fost în stare!!
N-au cunoscut cine-i Destinul
Şi Creatorul omenirii,
Ei i-au pus numele "Străinul"
Părintelui Neprihănirii.
N-au cunoscut făgăduinţa
Din cartea cu şapte peceţi;
Harul ce dăruie credinţa
Puterea veşnicei vieţi.
Dar iată într-o zi cu soare,
Un călător cu plete-alese,
Privi Atena cu mirare
Şi-altarele lor foarte dese.
Părea după îmbrăcăminte,
După mantie, după brâu,
Un sol din locurile sfinte,
De la Iordan de peste râu...
Părea un filozof de seamă
Dar nu, că el era iudeu.
Apostolul Pavel îl cheamă
Ales direct de Dumnezeu.
Să ducă vestea împăcării
La neamuri, la barbari, la sciţi,
Şi grecilor din ţărmul mării,
De iad să fie mântuiţi.
Şi la Atena în piaţă
Apostolul mărturiseşte,
Din zori de zi de dimineaţă .
Mulţimea mirată-l priveşte,
Cum el cu privirea în zare
Mărturisea sfânta credinţă,
Chemând cu voce tot mai tare
Mulţimile la pocăinţă,
Şi s-au format Biserici minunate
Din Corint şi până-n malul mării,
Cu Duhul Sfânt şi-n apă botezate,
Având cu ei şi darul vindecării.
Având cu ei cerească-nţelepciune,
Şi cunoştinţă mai presus de fire,
Aşa cum Pavel scrie şi ne spune,
Că Dumnezeu lucrează prin iubire.
Având cu ei secretul fericirii,
Adevăratul elexir al vieţii,
Din piatra albă, piatra nemuririi,
Ce străluceşte-n zarea dimineţii.
Căci Dumnezeu e binecuvântarea
Şi ocrotirea cea adevărata;
În El avem fiinţa şi mişcarea,
Şi mântuirea sigur câştigată.
Prin El avem cerească libertate,
În veşnicie sigură intrare,
Prin Fiul Lui, iertarea de păcate
Şi moştenirea vieţii viitoare.
Căci Dumnezeu e Soarele dreptăţii
Ce-a hotărât a timpului măsură,
Cum L-au descris şi-n Grecia poeţii,
Că noi suntem a Domnului făptură.
În faţa Lui, locuitorii lumii,
Vor tremura în ziua judecăţii;
Căci El va fi judecătorul lumii
Şi Dumnezeul veşnic al dreptăţii.
Şi-altarele şi marea-olimpiadă.
Se vor topi ca ceara de căldură;
Când pe Stăpânu-n Faţă o să-L vadă,
Şi Cartea Vieţii-Veşnica Scriptură.
Se va topi şi-Atena, şi Atlasul,
Şi zeul mării, şi al vinului,
Când judecata va aduce ceasul
Şi ziua mare, ziua chinului...
Atunci şi piatra cea filozofală
Se va aprinde-n flăcări ca un sfeşnic,
Când filozofii plini de îndoială,
Vor tremura în Faţa CELUI VEŞNIC!
Şi toţi preoţii marilor altare,
Ce l-au cinstit pe vechiul Prometeu,
Se vor uimi de slava Lui cea mare,
Când vor vedea pe Domnul Dumnezeu.
Şi toţi savanţii marilor concepţii
Ce-au vieţuit, dar fără de credinţă,
Vor fi şi ei, vor fi şi înţelepţii
Din Grecia, toţi oamenii de ştiinţă.
Căci vor ieşi cu toţii din ţărână
De la Adam, la cel din urmă frate,
Căci iată, Cartea Vieţii e în mână,
La Cel ce face tuturor dreptate.
Iar Damaris rămâne mărturie
Şi Dionisie zis "Areopagitul",
La toţi acei ce fac filozofie
Şi cercetează astăzi infinitul.
Căci mântuirea ce-a adevărată
E-n Dumnezeu, nu e-n Olimpul sacru;
Şi apa vie, dulce, minunată
Nu e în vinul zeilor cel acru.
Şi-aceasta vine numai prin credinţă
Şi înţeleptul şi măturătorul,
Şi cel de rând, şi omul de ştiinţă,
Prin Cel ce e Hristos Mântuitorul.
Prin pocăinţă poţi primi iertarea
Tu, frate grec, ce cauţi înţelepciune
Deci nu respinge binecuvântarea,
Şi vei vedea a Domnului minune.
AMIN
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/28442/pavel-la-atena