Nu-i altă condamnare mai adâncă
Decât iubirea ochilor de Tată,
Stăruitor ce mă mai caută încă...
Nu-i altă condamnare mai adâncă
Decât sublima-I față întristată.

Nu-i spin mai arzător care străpunge
O inimă de piatră și greșită
Decât pironul Lui scăldat în sânge...
Nu-i spin mai arzător care străpunge
Făptura mea de vină împietrită.

Nu-i altă agonie mai nespusă
Decât pe El să nu-L mai vreau cunoaște
Și-n El pe veci să nu mai fiu ascunsă...
Nu-i altă agonie mai nespusă
Din care iad mai veșnic a se naște.

Dar altă fericire mai deplină
În orice vremi în lumea asta mare
Și-n veacul nesfârșit ce o să vină
Nu-i alta... ci a fi întru Lumină,
Întru Hristos o torță arzătoare.

Căci El ne-a cunoscut din veșnicie
Și S-a plecat și omul să-L cunoască,
Nevinovat, să-I vadă fața vie...
Și ne-a păstrat prin toate pentru Sine,
Cunună să Îi fim, împărătească!

Amin.