O, Mielule de jertfă... ce blând urcai spre culme...
Și fără niciun răcnet... și fără să Te zbați...
Dar cu a Ta privire cum străpungeai o lume...
Cum ne știai în totul... pustii și-nsingurați.

În ochii Tăi ce pace... iar pentru noi ce milă...
Și ce noblețe sfântă de Rege-Dumnezeu...
Iar noi Ți-am dat o iesle și-o peșteră umilă –
Nu ne-am gândit o clipă că totul e al Tău!

Ți-am pregătit altarul... Ți-am pus piatră cu piatră...
Și ca într-o odihnă pe dânsul Te-ai culcat...
Și flacăra din ceruri s-a pogorât îndată –
Azi Jertfa-i mistuită și sângele-i vărsat!

O, Mielule de jertfă... Te-a omorât Iubirea
Și Te-a-nviat Iubirea... căci Viața cum să moară... ?
Și, mai presus de toate, ne-ai învățat jetfirea
Și să privim în oameni a Cerului Comoară...


”Iubiți așa ca Mine!” spuneai – fără condiții –
Cu o putere-n vorbă cum nimeni nu mai știe...
”Iubiți pe frații voștri și pe vrăjmași iubiți-i!”
Căci Dragostea din ceruri și morții îi învie.

Amin.