M-a fascinat detaliul, totdeauna,
Cum Dumnezeu lui Moise i-a vorbit,
Când termină a cortului lucrare:
Despre un gard măreț de-mprejmuit.

Era din pânză toată lucrătura,
Din in curat, subțire, răsucit,
Ce-mprejmuia a cuții laterale:
Un gard frumos, pe stâlpi ce-i sprijinit.

Dar amănuntul care mă încântă:
E vorba-ntocmai, scrie în Scripturi,
Căci deseori chiar Domnul repetase:
„Fie de-argint acele legături.”

Cârlig de-argint și băț de legătură
Făcut și el din scump material,
Picior de-aramă stâlpii ca să aibă.
Cin` i-a turnat, lucrase-n mod loial.

Acuma noi, ce suntem făurirea
Unui suprem și veșnic Dumnezeu
Avem noi oare tot așa relații
Cum prin Cuvânt cerute sunt mereu?

Oar` pentru semeni, noi, răscumpărații
Avem azi milă? Dagoste mai dăm?
Și cu răbdare, calmi, iubind ca frații
Tot credincioși și buni ne arătăm?

Mai facem bine, oare, cu speranță?
Avem nădejde-n bunul nostru Domn?
Ne mai rugăm cu lacrimi prin credință?
Sau am căzut cu toți n-același somn?

O vorbă dulce, când se mai aude?
O-ncurajare-n lumea de blestem?
O rugăciune, -un psalm, cântări de laude,
Cu-ndemnuri sfinte, noi, spre cei ce gem?

Căci printre stâlpii tari de la-nceputuri,
Ce susțineau Biserica-n Hristos,
E legătura fraților în Duhul,
Ca de argint, curată, de folos.

Preamilostiv Stăpân Atotputernic
Care credință nouă Tu ne-ai dat,
Să ne ajuți, așa-Ti cerem cucernic,
Să ne trudim argint să fim, curat!