Pânza de in subțire
Autor: Emil Bulgăr
Album: fara album
Categorie: Diverse
"... și i s-a dat să se îmbrace cu in subțire, strălucitor și curat." Apocalipsa 19:8

Am văzut aici în lume
Suflete curate,
Credincioase, cu iubire
Țesând fir de in subțire,
Chibzuind în toate.

Și mi-am zis atunci în mine:
Pânza cea curată,
Fapta de neprihănire,
Pentru clipa de răpire,
Trebuie lucrată!

Vreau să țes de-acum într-una
Faptele iubirii
Cu jertfire în simțire,
Fir de in cu strălucire,
Fir de nemurire.
*
Timpul s-a scurtat de-acuma
Înțelegi, Mireasă?
Haina ta de in subțire
E țesută pentru Mire
Să te ia acasă?
Iugoslavia - OSIJEK
Săptămâna patimilor - miercuri
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/28484/panza-de-in-subtire