Ce faci să meriți mântuirea?
Autor: Gabriel Gaviniuc
Album: fara album
Categorie: Slujire
În Domnul Dumnezeu avem credința,
Doar prin mila Lui suntem salvați.
Prin Domnul Isus vine biruința
Iar Duhul Sfânt ne ține strâns legați.

Atunci când Dumnezeu din veșnicie
A hotărât un plan, doar pentru noi,
Ca pe Isus Hristos, a lui Solie
Fiul iubit, Să-L dea la moarte ca apoi...

Să vadă o sămânță a neprihănirii
Care răsare într-un bun pământ.
În inimile noastre, Sfânt Domnul Iubirii,
A semănat cu dragoste al Său Cuvânt.

Nu mai e lege să mă-nvinuiască,
Și să mă țină veșnic, păcătos murdar,
E doar Isus Hristos, Mana cerească,
Pâinea Vieții, Jertfa de pe-altar.

Prin jertfa Lui am dobândit credința
Că-n fața Tatălui, putem să fim curați
Și că doar El ne dă-n veci biruința
Iar Duhul Sfânt ne ține luminați.

Aș vrea să înțelegem, soră, frate,
Ce mare Har, doar pentru om s-a dat,
Să fim chemați la viață, de la moarte,
Să mergem spre neprihănire, nu înspre păcat.

Vegheați deci, știind că marea îndurare
A Harului ce nouă ne-a fost dat,
Avut-a preț de sânge. Slavă și onoare!
S-aducem Mielului ce osânda noastră a purtat!

Vei spune: Cum? Să pot eu muritorul,
Să-L onorez pe Cel ce m-a creat?
Da! Poți! Trăind în Adevărul,
Ce Domnu-n inimă ți-a semănat.

Lăsând sămânța să se facă mare
Udând mereu pământul cel uscat,
Să crească ca o plantă roditoare,
Și Domnul tău, chiar fi-va onorat...

De rodul ce-l aduci, de viața-n care
Mereu, mai mult, mai mult, cu El asemănat
Iubești pe cei ce cred la fel ca tine
Dar si pe cei ce-s răi, robiți de-al lor păcat.

Iubești pe cel ce-ti face numai bine,
Dar și pe cel ce palme doar, ți-a dat.
Așa vei dovedi că Duhul Sfânt este cu tine
Te-a cercetat si ești răscumpărat.

Nu legea iți dă frate, biruința,
Nu faptele te fac nevinovat.
În ceruri vei ajunge numai prin credința
În Domnul cel măreț și Adevărat.

Gândindu-te la Harul acesta mare
Ce ți s-a dat... ce nu l-ai meritat,
Aș vrea să iți răspunzi la o-ntrebare
Prin rodul tău, e Domnul onorat?

Amin!
20.01. 2024
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/285041/ce-faci-sa-meriti-mantuirea