Nu te teme, Turmă mică
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cântările Domnului - Caietul 2
Categorie: Încurajare
1. Nu te teme Turmă mică
orice-ai suferi;
Cel ce munţii îi despică
spune să nu-ţi fie frică,
/: El Te-a ocroti. :/

2. Domnul în Scripturi îţi spune:
Iată, sunt cu voi.
Cât veţi fi în astă lume,
Eu vă apăr în furtune
/: şi-n orice nevoi. :/

3. Îndrăzniţi deci fără frică
spune-al Lui Cuvânt,
Nu te teme, Turmă mică,
mâinile spre cer ridică,
/: luptă cu avânt! :/

4. Nu te teme, Turmă mică,
orice-ai mai răbda,
încă-un strop și Cel ce vine,
te va duce lângă Sine,
/: sus în slava Sa. :/

I: Cântările Domnului, volumul 2, cântarea 172
Text: I. Marini
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/285044/nu-te-teme-turma-mica