În lunga noapte
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cântările Domnului - Caietul 2
Categorie: Revenirea Domnului
1. În lunga noapte-a așteptării
ce-atât de tristă ne-a cuprins,
/: ISUSE, cântecele toate
și bucuriile s-au stins... :/
2. Doar sus pe culmile iubirii
un singur cântec mai e viu,
/: un singur dor mai stă și-așteaptă
prin al furtunilor pustiu. :/
3. În cea din urmă noapte, numai
Mireasa Ta de pe pământ
/: în dorul revederii cântă
al aşteptării dulce cânt. :/
4. O, Doamne, fă să nu-nceteze
cântarea noastră până-n zori,
/: când răsări-va bucuria
din Dimineaţa fără nori. :/
I: Cântările Domnului, volumul 2, cântarea 204
Text: Traian Dorz
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/cantece/285094/in-lunga-noapte