Mărturia Dragostei
Autor: Tobă Alexandra-Darclée
Album: Mărturii.
Categorie: Diverse
Mulțumesc, Doamne Isuse,
Că Te-ai îndurat de mine,
Că ești așa de bun și blând
Și că-mi ghidezi pașii pe pământ.

Vreau să fac doar voia Ta,
Din dragoste, căci m-ai salvat
Și n-ai lăsat diavolul a-mi lua
Sufletul, ducându-mă-n păcat.

Du-mă departe de căile stricate,
Nu mă lăsa pe drumuri întunecate,
Ține-mi privirile spre Tine îndreptate
Și dă-mi putere să Te laud în toate!

Căci, chiar dacă sunt copil,
Crucea nu îmi e ușoară
Și adesea cad umil
Sub o mult prea grea povară.

Jertfa-Ți sfântă mult am batjocorit-o,
Promițând că nu mai fac, și tot făcând,
Dar m-am săturat de vremea-n care-am necinstit-o
Și n-o să mă las de Tine nicicând!

Mulți oameni se întreabă:
„De ce permite Domnul răul?"
Dar întrebarea-i mai de grabă:
De ce ne dă nouă harul?

De ce e-așa de bun cu noi,
Niște oameni păcătoși,
Niște pumni plini de noroi,
După chipul Lui făcuți frumoși?

Numai că Biblia ne spune,
În rânduri multe, zeci și sute,
Răspunsul l-această chestiune.
Hai să-l aflăm! Uite!

Din dragoste, zice Scriptura,
Pentru a Sa creație dragă,
Domnul ne-a învins natura
Când El, Isus, avea să tragă

Povara noastră în crucea Lui,
În mijlocu-adunării multe,
Murind sub ochii cerului
Între oameni ce-au venit a râde.

Însă ei aveau să vadă,
La trei zile după Cuvânt,
Într-o parte piatra dată.
Au văzut că Domnu-i Sfânt!

Și că nu degeaba hoțul,
Stând pe cruce lângă El,
A deschis cu teamă glasul
Recunoscând pe Emanuel.

Așa am fost și eu cândva
Când, din vârful Muntelui,
Singură-n camera mea,
Am auzit glasul Domnului:

„Spune tu, dragă copilă,
De ce plângi?"
Am rămas pe loc, uimită,
Căci m-aflam singură atunci. .

Zile multe aveau să treacă
Și iată că mă aflu, deci,
Pe jos în cameră, tăcută,
Scriind ce eu citesc de-aici.

Dumnezeu, El m-a salvat.
Recunosc cu o rușine mare,
Căci deloc n-am meritat...
Dar multă milă Domnul are!

Chiar de-s trecută prin cuptoare
Strig cu mare dor și-ardoare,
Căci vreau să fiu folositoare!
Vreau să-I fiu o slujitoare!

Vreau să trâmbițez de sus
Cât de mult bine Domnul face,
Cum mie, credința-n Isus,
Părțile-mi zdrobite le reface.

Semenul vreau să-l ajut,
Să-i fiu o binecuvântare,
Căci noi nu suntem decât lut
În mâinile Lui creatoare.

Te îndemn astăzi, o, frate,
Să dai răul la o parte,
Să mergi să-ți iubești soția
Și să îți salvezi familia!

Iar pe tine, dragă soră,
Să nu crezi te-am uitat.
Fii o mamă credincioasă,
Respectându-l pe bărbat!

Faceți toate tot mereu
Doar c-o mare-aprinsă dragoste,
Nu pentru om, ci pentru Dumnezeu,
Să aveți și voi un loc în astre.

Eu v-am scris o poezie,
Pe care poate o veți uita,
Dar la sfârșitu-acestei zile,
Rămâne doar ce voi veți vrea.

Că vreți sau nu să respectați Cuvântul
Voi veți alege, nu vă pot forța.
Vouă vă rămâne dreptul
Dacă urmați sau nu calea

Care duce sus în ceruri,
Unde Isus Hristos promite,
Că ne-a pregătit locașuri
Ce-așteaptă să fie locuite.

Acesta-i doar vocea disperată
A unei copile ce a fost salvată
Și în dragostea lui Isus îmbrăcată
Când din păcatul lumii-a fost luată.

Vă doresc la fel ca mine
Să-L cunoașteți, nu-n bucurie,
Ci în mari și-amare lacrimi
Și să fiți spălați de patimi.

Eu vă vreau pe toti în ceruri,
Căci timpul este scurt aici
Și n-apuci nicicând să te bucuri,
Că-n ziua următoare te și stingi.

Însă sus în veșnicie
Moartea nu va fi deloc
Și vom putea, pe străzi de aur,
Mirelui să-I facem loc.

Îmi doresc, dragă biserică,
Să fim cu toții acolo sus.
Luptă-te cu mare râvnă
Să Îl vezi și tu pe Isus!

Amin!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/285134/marturia-dragostei