Vreau lumină de la Tine!
Autor: Florența Sărmășan
Album: Cu răbdare și credință
Categorie: Zidire spirituala
Vreau lumină de la Tine!
Pentru păcatele mele, pentru răutatea mea
Îmi e teamă drag Isus, să nu pleci de lângă mine
Te iubesc din suflet Doamne, Ție Ți-am dat inima
Dar știu că greșesc adesea și nu fac ce este bine
Fac păcatul, apoi plâng, căci îmi pare atât de rău
Mă smeresc în rugăciune, mi-e teamă de ce va fi
Recunosc că am greșit sunt speriat, îmi este greu
Aș fi vrut să fiu mai tare, să nu cad atât de mult.
Bine știu ce am de făcut dar mă încurc pe drumul drept
Deviez, o iau alături și devin nepăsător
Dar iertarea Ta cea sfântă bun Isus eu o aștept
Nu vreau să rămân în urmă, lupt chiar dacă nu-i ușor.
Vreau ca să mă ierți Isus și stau iar îngenunchiat
Plâng și lacrimile amare, ochii mei îi năpădesc
Vreau să simt cu inima că îmi spui că m-ai iertat
Recunosc că n-am putere, mi-e teamă și mă căiesc.
Domnul meu nu mă lăsa, și mie îmi este silă adesea de tot ce fac
Dă-mi putere să fiu tare și să fiu ascultător,
Să-mi dai forță și voință, gânduri bune, să nu tac
Și de jertfa Ta cea mare să pot spune tuturor.
Lumina Ta să m-atingă, să văd bine, deslușit
Calea ce la cer mă duce, cu Tine să mă întâlnesc
Tu ești Domnul vieții mele, Tu ești Domnul meu iubit
Iartă-mă Părinte drag că-s greșit, dar Te iubesc.
Amin
Câmpia Turzii, 18 august 2024
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/285161/vreau-lumina-de-la-tine