Rămâi cu mine
Autor: Danielescu Alina Camelia
Album: Sub harul Domnului
Categorie: Incurajare
Câte poveri și greutăți găsesc pe cale
Și câte lacrimi au curs din ochii mei,
Câte cuvinte rele și înșelătoare
Am auzit în fiecare zi de la acei...

Care credeam că-mi sunt prieteni,
Că pot avea încredere deplină în ei
Dar toți s-au dovedit doar niște oameni
Cu inima de piatră și dinții ca de lei.

M-au aruncat de colo-colo ca pe o mănușă
Ca pe un lucru fără de valoare
Și m-au lăsat să bat plângând la ușă
Făcându-mi suferința și mai mare.

Dar Tu Isuse, Tu nu ai renunțat la mine
Mi-ai luat povara și-ai dus-o drept la cruce
Când m-ai chemat să vin atunci la Tine
Văzându-mi nedreptatea care mi se face.

Tu m-ai iubit și mă iubești mereu
Cu aceiași nesfârșită dragoste agape
Mă chemi la pieptul Tău de Dumnezeu
Căci vrei ca să îți rămân mereu aproape,

Mi-ai dat puterea Ta în lucrurile toate
Să pot rămâne astăzi în picioare
Mi-ai dat prin harul Tau și sănătate
Și ai făcut din viața mea o sărbătoare.

Rămâi cu mine Doamne, nu mă îndepărta
Arată-Ți îndurarea în fiecare zi
Păzește-mi pașii oriunde aș umbla
Rămâi cu mine Doamne și nu mă părăsi.

Amin!
05.05. 2024
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/285163/ramai-cu-mine