Să nu rănești cu limba ascuțită
Pe cel ce-n calea ta îl întâlnești!
Din vorbe, cearta dacă e pornită,
Cu greu se poate să o mai oprești.

Să nu bârfești cu vorba cea amară
Pe omul după Chipul Sfânt creat...
De gura-ți scoate doar noroi afară,
În inima, se vede, nu-i curat.

Să nu ucizi! - porunca este veche-,
Nici chiar cu vorba, fără de temei.
Mai bine, tu apleacă-a ta ureche
La sfatul celor buni, doar dacă vrei.

E limba lume de nelegiuire,
Un foc cumplit ea poate înteți,
Dar cel ce cere sfânta curățire,
O limbă nouă, bună, va primi.

Să nu blestemi cu ură niciodată!
Acela care gura a creat,
El vrea o vână de izvor curată!
Să binecuvântezi tu ești chemat!

Din visteria bună, nestemate,
Comori cerești să poți împărtăși,
Aceasta e menirea, preaiubite,
A gurii tale, trebuie să știi.

Poți binecuvânta pe Creatorul,
Pe Cel ce viață ți-a adăugat,
Ce-n inimă îți altoiește dorul
Ca graiul tău sa fie mai curat.

Dar lasă bun cuvânt și înspre semeni,
Mângâie răni, alină vânătăi,
Balsam să torni pe suflete de oameni...
Cu vorba ta poți stinge chiar văpăi.

Cuvântul tău s-aducă ridicare
Celor căzuți la margine de drum,
O oază de speranță, o chemare
De-a 'nainta prin veacul de acum.

Să poți aduce sfinte osanale
Cu gura ta, e-un har deosebit.
Să poți 'nălța spre ceruri o cântare
Și darul tău să fie azi primit.

Așa-ți doresc! Așa-mi doresc și mie:
O gură sfântă, Doamne, să ne dai,
Ca laudă să-Ți putem aduce Ție,
Acum, aici, dar și acolo-n rai!