Sfârșit e tot ce-a fost durere
Autor: Traian Dorz
Album: Cântarea Cântărilor mele
Categorie: Revenirea Domnului
Sfârșit e tot ce-a fost durere,
sfârșit pe veci e-al tău suspin.
Spre veșnicii de mângâiere,
o vino, Ceru-ntreg te cere...
Iubito, scoală-te și vin’.
Trecute-s ploile dușmane
se face-acum pe veci senin.
Trecută-i iarna de prigoane,
o vin’ să-ți vindec orice rane,
Iubito, scoală-te și vin’.
Privește florile de stele
pe care-n calea ta le-anin...
Pe pajiștile Țării Mele
să te-ncununi pe veci cu ele,
Iubito, scoală-te și vin’.
De-azi depărtarea e sfârșită,
uniți vom fi de-acum deplin
la Veșnicia Strălucită,
O, vino, Sora Mea iubită...
Iubito, scoală-te și vin’.
Cu cântec și cu veselie
e cerul cerurilor plin.
Pe strălucita lui câmpie
să strălucești de bucurie,
Iubito... scoală-te și vin’.
O vino, viile-nflorite
împart parfumul lor divin,
în Pomul Vieții pârguite
te-așteaptă roadele dorite,
Iubito, scoală-te și vin’.
O... vino-n Veșnica Cetate
să bem al Nunții Noastre Vin.
Să facem veacuri minunate
un cântec și-o iubire toate,
Iubito, scoală-te și vin’!
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/285233/sfarsit-e-tot-ce-a-fost-durere