Tu, părăsit în noapte de-aceia ce-i iubeai
Și chiar de-acel ce capul pe piept i-l odihneai...
Și chiar vândut de însuși acel ce l-ai hrănit
Cu mâna Ta cea bună în ceasul fericit,
Numindu-l ca "prieten" pe crudul trădător -
Ca ultimă trezire din pieptul plin de dor,
M-ai învățat iubirea ce arde și-n tăceri...
M-ai învățat cuvântul ce-alină și-n trădări...

Tu, lepădat de-acela ce-odat' Te-a cunoscut,
Ce Ți-a văzut Menirea când nimeni n-a văzut,
Ce Te-a văzut în taină pe munte, glorios -
Strălucitor la față ca Soarele frumos,
Dar cu blestem în urmă de Tine s-a dezis
Și-a plâns cu-amar afară... Pustiu... Pustiu... Învins,
Iertându-l ca o Mamă și fără de reproș,
M-ai învățat iertarea, oricât de dureros...

Tu, pălmuit odată, bătut cu pumni, scuipat,
Să proorocești făptașul rușinii invitat,
Cu haină-mpărătească și trestie în mâini,
Cunună înspinată... - Și-ngenuncheau, Stăpân... -
Batjocuri de-nchinare cum îndurai, pe rând
Și-nvinuiri nedrepte a celor "demni", tăcând,
M-ai învățat tăcerea durerii când sunt dus... -
Când doare, doar tăcerea e sfântă de nespus...

Tu, răstignit în cuie pe lemnul de blestem
Și mistuit cu totul în actul cel suprem,
Cu inima - cenușă și sângele vărsat -
Născut din Duhul Slavei să fiu cu-adevărat -
Și când de-a Ta mămică și-atunci Te-ai îngrijit,
'Nainte de plecarea strigând "S-a isprăvit!",
M-ai învățat, Isuse, să mă ofer cu tot
Și nici în clipa morții să nu spun că nu pot...

Tu, mijlocind cu hohot în cerul tău de cânt,
Cu plânsul ce în lume nu-l pot uita nicicând,
Să știu c-așa-i Iubirea - cu lacrimi pe obraz...
Și-n stare să coboare din cerul de topaz... -
Cu plânsul ce mă zbuciumi - Ah, plâns de Dumnezeu... ! -
Și mă condamni ecoul să i-l aud mereu,
M-ai învățat ce-nseamnă al Duhului Fior
Și Inima-Ți ce simte când sufletele mor...


Văzându-Te pe Tine și tot ce ai făcut,
Mi-ai amprentat ființa, să nu mai pot să uit...
Și-acum tânjesc ca Tine în veci - și nu altfel -
Să fiu... Și-n piept să-mi bată o inimă de Miel...

Ca să iubesc ca Tine... Ca Tine să vorbesc...
Și ca să iert ca Tine pe cei ce îmi greșesc...
Când totul, totul doare, ca Tine eu să tac...
Și, când mă dau pe mine, pân' la final s-o fac...

Și, mai presus de toate, să-mi pese ca de min'
De cei ce azi aleargă spre veșnicul lor chin... -
Și când de-a lor durere mă va durea așa,
Voi ști că-n mine bate, ISUS, INIMA TA... !

Amin.