Rătăceam odată
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cântările Domnului - Caietul 2
Categorie: Diverse
1. Rătăceam odată în vicleana lume,
nu erau în juru-mi decât valuri... spume.

R1: Deznădejdea-mi era soarta,
gânduri năpădeau în minte,
cine-mi va deschide poarta
ca să ies dintre morminte?

2. Și pe-ntinse ape, tulburi ca abisul,
fost-am - pân-ce Domnul îmi aprinse visul.

3. M-a luat în luntre, viaţa să mi-o poarte
spre liman de aur, din prăpăd și moarte!

R2: Inima mea-Ţi mulţumeşte,
Doamne pentru mâna-ntinsă.
Dar mai mult azi Te doreşte
vino, Mână-n veci ne-nvinsă!

4. Astăzi când furtuna munţii îi despoaie,
pace am chiar dacă ceruri se îndoaie...

5. Chiar dacă vor trece lumi şi stele toate,
Isus ca să treacă? ... Asta nu se poate.

I: Cântările Domnului, volumul 2, cântarea 353
Text: I. Nicoară
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/285399/rataceam-odata