Poate vreun creștin ca-n viață
Să trăiască-n compromis
Iar când dincolo va trece
Să ajungă-n Paradis?

Poate oare să numească
Întunericul "lumină",
Răul "bine", și, la capăt
Să intre-n slava divină?

Oare chiar i se cuvine
Celui ce‐și spune creștin
Să afirme că-i dulceață
Tot ceea ce e pelin?

Poate el să-ncurajeze
Pe stricați și stricăciunea
Chiar de el creștin se crede
Și să nu vadă genunea?

Poate el primi favoruri
De la cei nelegiuiți
Ca să-i apere, să-i laude,
Dar s-ajungă cu cei sfinți?

Poate astfel să slujească
În viață celui rău
Dar să creadă despre sine
Că-i copil de Dumnezeu?

Nicidecum, ci Creatorul
El, Cuvântul întrupat,
Îi va cere socoteală
celui care n-a vegheat!

Este VAI de cel ce astăzi
Cu stricații se unește
Sau îi apără dar spune
Că creștin el se numește!

Căci el stă pe două scaune:
Pe cel de pângăritor
Și pe cel din adunare
Dar nu va zbura spre nori!

Ci rămâne-va în jale
Cu cei ce batjocoresc
Sfintele avertismente
Care nu mai contenesc!

Un creștin pe două scaune
E pe placul lui Satan,
Căci el prin a sa lucrare
Duce pe mulți în alean!

În curând, aici, pe Terra
Domnul va trage cortina
Despărțind de întuneric
Pentru veci de veci lumina!

Fi-vei tu fiul Luminii?
Fi-vei tu fiică de Rege?
Sau pe veci în întuneric?
Azi e Har, ACUM alege!