Pe orice aș pune mâna
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cântările Harului - Volumul 17
Categorie: Rugăciune
1. Pe orice aş pune mâna,
Doamne, voia Ta cea una,
/: voia Ta, o, numai ea
s-o-mplinesc în viaţa mea! :/

R: O, Doamne, voia Ta
să fie viaţa mea!

2. Nu lăsa să fac vreun bine
fără voia Ta în mine!
/: Când nu-i voia Ta deplin,
tot ce fac e duh străin! :/

3. Doamne, eu în multe feluri
ale Tale adevăruri,
/: când nu le trăiesc curat
sunt de har îndepărtat! :/

4. Dă-mi un duh de pocăinţă,
întăreşte-mă-n credinţă,
/: să Te-ascult smerit, frumos,
ca și Fiul Tău, Hristos! :/

I: Cântările Harului, volumul 17, cântarea 386
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/285474/pe-orice-as-pune-mana