De nu fug
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cântările Harului - Volumul 17
Categorie: Diverse
1. De nu fug, Doamne, de păcat,
păcatul nu fuge de mine.
Atunci adânc sunt vinovat,
căci eu m-am depărtat de Tine!

R: Dacă nu fug de păcat,
păcatul nu fuge de mine.
Doamne-atunci sunt vinovat,
eu m-am depărtat de Tine!

2. Te rog să-mi dai deplin puteri
să fug cât mai grabnic departe
de-ale păcatului chemări,
să nu fiu dus apoi în moarte!

3. Îți mulțumesc că Tu-mi primești
cuvântul de rugă fierbinte,
să pot trăi în stări cerești
pe noua cale înainte!

I: Cântările Harului volumul 17 nr. 102
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/285516/de-nu-fug