Căpitanu-i tatăl meu!

Iată că n-într-o dimineață
Intră-n portul mititel
Un vapor cu mare fală
Și cu multă lume în el

Atunci, pe chei se adună
Lume, lume, îngrămădire...
Și de atâta frumusețe
Căscau gura de uimire

De pe punte căpitanul
Un om vrednic și frumos
Își ridică a sa mână
Și salută radios

Atuncia un copilaș
Se căznea, dădea din coate
Și cu lăcrămioare în ochi
Vroia și el mai aproape

Iartă-mă că sunt aici
Își înalță brațul drept
Mai zise cu bucurie
Domnule eu te aștept!

Atunci lumea se întoarce
Spre umilul copilaș
Cu obidă îl împinge
Pe cărarea spre oraș

Măi copile, tu nu vezi
Că tu ești un fiștecine
Ai crezut că-un căpitan
Te va saluta pe tine?

Sigur nene, zise pruncul
Uimit de curajul său
Vă rog ca să mă iertați,
Căpitanu-i tatăl meu.

Epilog:
Lume, lume, bine ar fi
Să nu mai ai judecată
Căci ce-i mai umili copii
Au pe Dumnezeu ca tată.