Ne pierdem azi iubirea,
În vremi de strâmtorare,
Ne este alergarea,
În gol... căci este mare,
Iubirea cea de sine,
Și lucruri pământești,
Nu strângem bogăția,
Din cele ce-s cerești.

Lăsăm în urmă mila,
Ce-a fost cândva purtată,
Pe dealul căpățânii,
În vreme-nourată,
Ca să avem iertare,
Și zbor spre veșnicii,
Și ape cristaline,
Când trecem prin pustii.

Ne pierdem și speranța,
Căci ne-aruncăm privirea,
Spre cele trecătoare,
Ce nu dau fericirea,
Străinii azi ne fură,
Tot ce-am primit de sus,
Cu ei stam și la masă,
Uitam de El... Isus.

Uităm de suferința,
Pe cruce ce-a răbdat,
Nu prețuim nici harul,
De sus ce-i revărsat,
Nu prețuim nici stropii,
De sânge ce s-au scurs,
Uităm de jertfa sfântă,
Adusă de Isus.

E vremea de pe urmă,
Iubirea e de sine,
Pășim grăbiți întruna,
Pe căile străine,
Mândria, lăcomia,
În gând ne stau mereu,
Căci greu e drumul crucii,
El este-atât de greu.

O Doamne azi trezește,
A noastre inimi care,
Se scaldă-n amăgire,
Uitând de-a Ta-ndurare,
Rostește azi cuvântul,
Ce morții înviază,
Mai fă înc-o minune,
Mai vino și lucrează.
Amin