NEGHINA

Dionisie Giuchici
vol. 1 - "Domnul, nu eu!"

Şi iată-ne la lucru în grădină
Cu boabele în traista sufletească,
Dar între grâu se vede şi neghină
Când lucrătorul nu e în lumină,
Ci vrea pe doi stăpâni să îi slujească.

Şi boabele acoperă ogorul
Dar grâu-i rar, cereasca-nvăţătură,
Când fără duh încearcă lucrătorul
Cu firea lui să sfătuie poporul
Doar cu o parte scrisă în Scriptură.

Că nu-i păcat, aceasta e culoarea
La boabele ce-s pline de rugină.
Astfel lărgind şi poarta şi cărarea
Să poată trece toată adunarea
Dar este scris că asta e neghină.

Că nu-i nevoie să primeşti putere
Şi darurile scrise în Scriptură,
Că numai roade, asta ni se cere,
Pe Duhul Sfânt să-l ţinem în tăcere
Neghină e şi-această-nvăţătură.

Şi vai, neghina cum se înmulţeşte
Şi cât de lesne prinde rădăcină!
Sărmanul grâu abia se mai zăreşte
Că nu-i văzut acel ce se smereşte,
Că sus de tot stau snopii de neghină.

Căci filozofii plini de iscusinţă
Au transformat amvoanele-n preludii.
Şi doar la alţii spun de pocăinţă
Iar viaţa lor e fără de căinţă
Şi adunarea-i sală pentru studii.

Aicea vin să-şi deie concurenţa
Solişti vocali şi cei cu instrumente.
Dar ce e trist, e că numai prezenţa.
Sunt rari acei ce şi-au păstrat cadenţa
Şi se închină cu a lor talente.

Şi uită-te ce-i astăzi cu grădina
Şi holdele pe-atâtea continente,
Că s-a-nmulţit nespus de mult neghina
Şi chipul lumii luptă cu lumina,
Iar Duhul Sfânt schimbat e pe talente.

Dacă-i artist, să treacă mai în faţă,
Indiferent de starea sufletească.
Că-nţelepciunea lumii ne învaţă
"Nu-i Duhul Sfânt, lumină şi viaţă."
Lăsând neghina lângă grâu să crească.

Neghină e şi când strâmtezi cărarea,
Când prea smerit te-arăţi pe dinafară,
Şi-n loc să predici pe Isus, salvarea,
În croitori, frizeri, faci adunarea,
Şi faci din har o lege şi-o povară.

Neghină e şi când huleşti Cezarul,
Dar tot neghină este şi trădarea.
Când prea de tot în stânga e cântarul
Când vrei s-opreşti să se reverse harul
Prin Duhul Sfânt la noi în adunare.

Neghină e şi când e gălăgie
Şi strigăte din firea pământească
Aceştia nu-s prooroci ca şi Ilie
Când nu se simte nici o bucurie,
Atuncea-i firea, firea omenească.

Neghină e şi când e gălăgie
Şi strigăte din firea pământească
Aceştia nu-s prooroci ca şi Ilie
Când nu se simte nici o bucurie,
Atuncea-i firea, firea omenească.

Neghină e şi cel care se ceartă
Şi vrea prin forţă cel dintâi să fie.
Aceştia caută slava cea deşartă
Ce-mpiedică intrările pe poartă
Prin umilinţă, către veşnicie.

Neghină e tot ce e cu negreală
Dar cel mai negru bob e necredinţa.
Când credinciosul pune la-ndoială
Făgăduinţa cea spirituală
Prin Duhul Sfânt, ce-aduce biruinţa.

Şi nu-i destul că el e om de ghiaţă
Şi starea lui e fără vindecare,
Dar şi pe alţii încă-i mai învaţă
Ca să cuprindă necredinţa-n braţe
Asigurându-ţi viaţa viitoare.

Evanghelişti cu traistă şi cravată,
E plină ţara cu învăţăcei,
Însă Isus neghină îi arată
Pe cei ce n-au credinţă-adevărată,
Ci-s numai formă ca şi farisei.

Şi tot mai mult vor năpădi ogorul
Semănătorii zilelor din urmă,
Şi-i va urma aproape tot poporul
Cum a prezis Isus Mântuitorul,
Că s-or ivi şi din aceştia-n turmă.

Aşa se-ntâmplă când e aţipire
Şi credincioşii au pierdut lumina.
Atunci vrăjmaşul cu a lui rodire
Sădeşte ură în loc de iubire,
Că-n timpul nopţii s-a sădit neghina.

Aşa se-ntâmplă când semănătorii
De vântul rece deseori li-e teamă.
Şi se ascund când se arată norii,
De-ar asculta acum predicatorii
Că Dumnezeu la lucru sfânt îi cheamă.

Când secerând cu lacrimi şi durere
Vei secera cu mare bucurie,
Chiar de eşti slab, El îţi va da putere
Căci Dumnezeu viaţa ta o cere
Şi-a tale boabe de la El să fie.

Opriţi-vă de-a mai sădi neghină!
Voi lucrători din lanul mântuirii,
Căci în curând Stăpânul o să vină
Să smulgă buruiana cea străină
Şi s-o arunce-n focul nimicirii.

De ce-aţi uitat c-a lumii prietenie
Ce-aţi introdus-o-n locurile sfinte,
Cu Dumnezeu acesta-i vrăjmăşie
Şi nu se poate merge-n veşnicie
Cu omul vechi, cu vechile veşminte.

De ce-ncercaţi să strecuraţi ţânţarul
Când este vorba de umili datornici?
Şi altora le arătaţi Calvarul
Iar voi pretindeţi că slujiţi altarul,
Şi mergeţi drept ca cei ce-au fost statornici.

De ce cămila sau păcatul mare,
-Te îngrozeşti să le mai spui pe nume-
E înghiţit cu-atâta nepăsare?
Şi-i zicem grâu, la noi în adunare,
Dar nu uitaţi va arde ce e lume.

Căci îngerii vor face curăţirea,
Şi îi va smulge chiar din rădăcină
Iar după-aceea va veni răpirea,
Dar mai-nainte va fi pregătirea
Ca să rămână grâu fără neghină.

Peste pământ cădea-va strâmtorare
Şi prigoniri, şi vânturi cu furtună,
Acei ce sunt aici în adunare
Vor fi aleşi, aleşi prin încercare
Căci grâul cu neghina-i împreună.

Atuncea se va face deosebirea
Şi se va şti adevărata faţă.
Cine-a slujit cu-adevărat iubirea
Prin încercări trăind neprihănirea
Şi adevărul care dă viaţă.

Când trebuie să mori pentru credinţă
Nu va rămâne-o boabă de neghină,
Căci ne-ngrozeşte-a morţii suferinţă,
Dar cel ales primeşte biruinţă
Prin har, căci haru-i forţa cea divină.

Şi ce e grâu ales va fi deoparte
Şi ce-i neghină va fi la un loc.
Căci îngerii atunci îi vor desparte
Ce-i pentru rai şi ce e pentru moarte
Atunci neghina se va arde-n foc.

Căci tâlcuirea e adevărată
Din întâmplarea ceea cu neghina.
Şi secerişul iată, se arată,
Căci lunga vară în curând se gată
Întoarce-te, să ţi se ierte vina.

Eşti grâu curat? o, pune-ţi întrebarea
Popor ales, căci Domnul te iubeşte.
Dar dacă nu, îndreaptă-ţi astăzi starea
Nu cumva să te prindă încercarea
Şi suferinţa care lămureşte.

Căci umilinţa-i slava înălţării
De eşti aşa, fii plin de bucurie.
Că-n dimineaţa mare a-nvierii,
În norul sfânt şi-n harul arătării,
Tu vei zbura spre nor, spre veşnicie.

Şi-n veci de veci în slavă şi lumină
Vei mulţumi şi vei cânta fierbinte,
Căci Dumnezeu nu te-a lăsat neghină
Ci te-a schimbat când locuiai în tină
Prin înoirea darurilor sfinte.

Şi dragostea-I va şterge întristarea
Şi suferinţa lacrimilor tale,
Când vei privi mărirea şi splendoarea,
Când sus pe plai va-ncepe sărbătoarea
Şi răsplătirea celora din vale.

Şi fericirea care nu se gată
Pe fruntea ta va fi ca o cunună.
Pentru credinţă vei primi răsplată
A nemuririi haină minunată
Cu îngerii, cu Domnul împreună.

O fă-ne Doamne, grâul mântuirii
Să nu mai fie nimenea neghină!
Revarsă Tu puterea înoirii
Prin Duhul Sfânt, prin flacăra iubirii,
Ne dă la toţi cereasca Ta lumină.

AMIN