1. Să mă despart c-o binecuvântare
de frații mei, cu care-am fost unit
/: în rugă, în Cuvânt și în cântare,
și să rămân în duh nedespărțit! :/

2. Să îi vorbesc de bine-apoi oriunde
Îmi vei purta Tu pașii pe pământ,
/: în dragoste să pot mereu ascunde,
ce n-au avut în trai în totul sfânt! :/

3. Să binecuvintez pe orișicine,
să nu grăiesc de rău nici pe vrăjmași,
/: ci să mă rog cu mijlociri, mai bine,
și pentru ei și pentru-ai Tăi urmași! :/

4. Căci a vorbi cu binecuvântare
când sunt cu frați sau despărțit de ei,
/: e cea mai minunată înălțare,
e starea-n care Țu mereu mă vrei :/

5. Așa Te rog să mă ajuți, Isuse,
ca Tine să vorbesc și să iubesc,
/: prin mine, binecuvântări nespuse
să lași mereu spre toți ce-i întâlnesc! :/

I: volumul 1, cântarea 17