Deseori ne vine-n față
Suferința ca-n tăcere
Să-nvățăm a plânge cu alții,
Ca să ne-nțelegem frații
Și-a-nțelege-a lor durere,
Că vom cere-atunci putere.

Cine n-a-ndurat vreodată
Suferința în tăcere,
Simțind starea grea, fragilă
Nu va ști să aibă milă
Nici de altul, când se cere,
Ca să-i dea o mângâiere.

Mai bine-i să vezi un petic
Într-un loc ca o spărtură.
Și mai bine-un om ce tace,
Nimănui un rău nu face
Ca un om prea larg la gură,
Ce n-are la cuvânt măsură.

Să nu spui nici vorbă dulce
Nici amară despre orișicine
Viitorul Dumnezeu îl știe:
Va fi greu sau bucurie;
Poți rămâne de rușine.
Deci veghează că-i mai bine.

Nu te plânge înainte
De-a primi o lovitură,
Nu grăbi să dai alarmă
Poate nici n-o simți și-n urmă,
E rușine-atâta gură
Tu să faci peste măsură.

Drumurile cele scurte
Nu-s oricând cele mai bune.
Mai de multe ori ocolul
Îndepărtează pericolul
Și dovedește-nțelepciune
De-a ajunge-acas’ cu bine.
Amin.
(Sâmbătă, 13 februarie 2021)