ISUS - Neprihănirea mea
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cântările Harului - Volumul 17
Categorie: Laudă și închinare
1. ISUS - Neprihănirea mea,
Tu mi-ai plătit osânda grea.
Îţi mulţumesc, Îţi mulțumesc,
mă-nchin și Te slăvesc!
Iartă-mi starea mea de-acum,
ca s-alerg pe viul drum!

R: Cântec sfânt cu avânt,
azi Îţi cânt, Isuse Sfânt!

2. ISUS - Înţelepciunea mea,
așeaz-o-n mine cum e ea,
să pot în duh deplin, deplin,
și-n adevăr să mă-nchin.
Iartă-mă, să fiu curat,
să Te-nalț cu-adevărat!

3. ISUS - Statornicia mea,
Puterea sfântă-n lumea rea,
Te laud, Te binecuvintez,
în Tine-ntreg m-așez,
să-Ţi arăt -așa cum eşti,
Feţele Dumnezeieşti!

I: Cântările Harului, volumul 17, cântarea 354
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/285990/isus-neprihanirea-mea