MAI MARII NOŞTRI

Dionisie Giuchici
vol. 1 - "Domnul, nu eu!"

Mai marii noştri în ISUS, au fost şi vor mai fi destui
Dar prin Scripturi verificaţi, pe cei ce sunt sau nu ai Lui.
Nu le vom da cu bâta-n cap, dar nici nu zicem "bun venit",
La oameni care nu se duc după ISUS cel Răstignit.

S-au dus acele vremuri reci, când Ana şi Caiafa, durii
L-au răstignit şi i-au bătut pe sfinţi în numele Scripturii.
Mai marii noştri cum s-a spus, nu sunt acei cu vechea lege,
Cu haine lungi, cu haine noi, prelaţi cu sceptru şi toiege.

ISUS HRISTOS pe Simon Petru de dragoste l-a întrebat,
Dacă-L iubeşti pe DOMNUL frate, poţi fi păstor adevărat.
Iubirea a strigat pe cruce: "îmi dau viaţa pentru ei"
Căci DOMNUL a purtat şi poartă pe braţe oi şi mieluşei.

Toiagul care-l porţi în mână e pentru lupi şi pentru furi,
Nuiaua mângâierii sfinte conduce turma prin păduri.
Iar dacă tu îi rupi spinarea sărmanului nevinovat,
Cu bâta ce o porţi în mână, nu eşti păstor adevărat.

Mai marii noştri ai văzut, au stat cu lupii faţă-n faţă,
HRISTOS şi ucenicii Săi nu şi-au cruţat a lor viaţă.
Doar Iuda l-a trădat mişel, punând în buzunar argintii,
Dar şi apostoli fraţii lui, şi astăzi mai trădează sfinţii.

Ei dau Bisericii sărut, şi zâmbete, şi sfaturi sfinte,
Dar ce folos, că s-au vîndut ca şi Esau pe-un blid de linte.
Mai marii noştri deseori, şi foarte mulţi cu traista-n spate,
Se duc să-L vândă pe ISUS, crezânt că au făcut dreptate.

Ei neagă adevărul scris, sau îl sucesc cum lor le place,
Cu pocăinţa fac război, iar cu păcatele fac pace.
Mai marii noştri foarte mulţi, sunt îmbrăcaţi în piei de oaie,
Vai DOAMNE, ce îngrozitor! ei inima la sfinţi le-o moaie.

Caleb şi Iosua sunt rari, viteji ce duc îmbărbătarea,
În Numele Lui DUMNEZEU să îndrăznească adunarea.
Păstori ca Petru, ca Ioan, ca Iacov, Pavel, ca străbunii,
Sunt foarte rari, dar totuşi sunt, păstori cu darul rugăciunii.

Dar câţi din oile pierdute, pe căi greşite, printre spini,
Mai vor să ia învăţătura adevăraţilor creştini?
Când maiştrii cu talent îi cheamă, pe căi mai late, mai lejer,
Câţi mai doresc pe calea-ngustă să meargă astăzi către cer?

Câţi vor să ducă crucea-n spate, şi jugul după cum e scris?
Ca să primească drept răsplată, cununi cereşti în Paradis,
Să ia ştergarul umilinţei spălând picioarele la sfinţi,
Purtând mantia pocăinţei, purtat de-aceleaşi năzuinţi.

Dezleagă-ţi de la gât cravata, iubite pastore, şi stai
Cu-acei ce strigă "MARANATA", cu fraţii care merg spre rai.
Nu sta mereu lipit de scaunul preoţilor judecători,
Căci dacă vrei în slava sfântă, să fii smerit, să te cobori.

Să nu v-asemănaţi cu lumea, cu domnitorii cei păgâni,
Căci peste turma mântuirii, voi sunteţi slugi şi nu stăpâni,
Iar dacă chefuiţi la masa slăvitului Mântuitor
Cu desfrânaţii, cu beţivii, şi cu căzuţii din popor,

Nu veţi primi răsplata celor ce mai întâi pe mese-au pus,
Tot ce a hotărât Stăpânul să guste sfinţii lui ISUS.
Ei n-au furat din cele scrise, n-au scos puterea din Cuvânt
Ei au vestit la oameni taina botezului cu DUHUL SFÂNT.

Aceştia sunt mai marii noştri, şi merită a fi stimaţi,
Înspre ISUS cu ei în frunte vom merge toţi încolonaţi.
Aceştia nu se dau în scenă, ca mari vedete, ca artişti,
Aceştia luptă cu păcatul şi cu ateii antichrişti.

Aceştia nu se dau în locul Mântuitorului slăvit,
Ei ştiu ce aparţine firii, şi ce-i de sus, desăvârşit.
Ei nu înlocuiesc puterea ce face semne şi minuni,
Cu forme reci, cu forme goale, cu firea cu amărăciuni.

De veţi găsi asemeni oameni, lipiţi-vă de ei şi staţi
Slăvind pe DOMNUL, şi numiţi-i adevăraţii voştri fraţi.
Căci sus în Paradis, la DOMNUL, vor fi asemenea copii
Cu chipul blând, dar plini de slava iubirilor din veşnicii.

Iar cei ce poartă azi turbane şi diamante şi safire,
Vor sta în locul chinurii, lipsiţi de-a lui ISUS iubire.
Mai marii peste turmi pierdute, cu doctorate înălţaţi,
Ce caută de la oameni slava şi vor să fie onoraţi.

Mai mari cu diplome şi stele, dar şi atâţia amatori,
Pe care i-a suit mândria, să fie fraţii dictatori.
Şi ei aşteaptă plecăciune ca cei din Vechiul Testament,
Iar dacă nu, te dau afară ca nesupus, ca dezident.

HRISTOS i-a denumit morminte, pe dinafară marmorei,
Iar dinăuntru putregaie, cu numele de farisei.
Şi Pavel unuia mai mare i-a zis: "perete văruit",
Iar pe Ştefan aceste feţe, cu pietrele l-au nimicit.

Mai marii noştri L-au bătut, L-au răstignit să-şi doarmă somnul,
Dar Tatăl, Dumnezeul sfânt, din morţi L-a înviat pe Domnul
Să le mai fim atunci supuşi? Sau să ieşim din adunare?
Priviţi spre Lot şi veţi vedea că trebuie să ai răbdare.

HRISTOS în Templu învăţa noroadele, deşi mai marii
I-au pus adesea întrebări, să-L ispitească adversarii.
Apostolii în sinagogi ţineau discursuri minunate
Despre ISUS cel înviat ce iartă lumea de păcate.

Mai marii din poporul sfânt îşi caută locu-ntâi la mese,
Să-i vadă oamenii filmaţi, şi-n poze stând lângă mirese.
Moşnegi cu părul cărunţit, ar vrea din nou copilăria,
Împodobiţi ca nişte miri, le scapără din ochi mândria.

Pe dinafară văruiţi, iar dinăuntru, DOMNUL ştie,
Au Duhul lui ISUS HRISTOS, sau duhul de făţărnicie.
HRISTOS cu biciul i-a gonit din templu pe acei murdari,
Pe schimbătorii de monede, şi i-a numit vrăjmaşi, tâlhari.

Căci ei purtau arginţi în saci, şi porumbei şi turturele,
Iar cei adevăraţi şi sfinţi, purtau pe umeri sarcini grele.
Mai marii noştri în HRISTOS, s-au ostenit în alergare,
De-aceea să le fim supuşi cu dragoste şi ascultare.

Căci DUMNEZEU a rânduit şi treptele de ierarhie,
Dar oamenii au neglijat şi n-au păzit aşa cum scrie.
Prin DUHUL SFÂNT au fost aleşi prezbiterii de altă dată,
Şi sfatul celor înţelepţi din casa binecuvântată.

Dar azi inspectorii de cult orânduiră cârmuirea,
De-aceea deseori vedem în faţa noastră amăgirea.
Să nu mai spui, vai ce curaj, n-ai frică frate că te leagă?
HRISTOS mi-a zis ca să le scriu, şi nu mă tem de lumea-ntreagă!

De-aceea să privim în sus, căci toate astea împreună,
Lucrează pentru cei aleşi, neprihănire şi cunună.
Să nu ne răzvrătim nicicând, căci răzvrătirea e amară,
Să ne rugăm şi pentru ei, şi pentru sfinţii toţi din ţară.

Simone, dacă îl iubeşti pe DOMNUL fără de cârtire,
Vei paşte turma printre spini, privind mereu la răsplătire.

AMIN