România plânsă
Autor: Alexandrina Tulics
Album: Așteptări
Categorie: Diverse
România plânsă
Alexandrina Tulics—album Așteptări
… frumoasa mea cu părul des și lung,
cu fusu-n brâu
și fața rumen-aurie,
spune-mi:
-Ce blestem din urmă te-a ajuns,
de te-a jefuit de frumuseți și bogății,
ducându-te-n pustie? !
Pe cine ai hrănit ca fii,
pe tată avându-l pe trădătorul Iuda,
de te-a vândut și dat rușine la străini,
pierzându-ți calea, urma?
N-ai jefuit niciun popor,
pribeagul l-ai primit,
l-ai așezat la masă?
Sătul de bine a plecat din casa ta,
dar n-ai primit în urma omeniei, bunătății,
haină cea aleasă…
Au fost chemați străini ciocoi
de fiii-ți pe care i-ai hrănit la masă,
dar te-au vândut ca pe gunoi,
gonindu-te de-acasă…
Agonizezi și plângi, te vaiți,
durerea te apasă,
aștepți voinicii pe care i-ai crescut
să te întoarcă mângâiată, acasă.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/286453/romania-plansa