BABILONUL CEL MARE

Dionisie Giuchici
vol. 1 - "Domnul, nu eu!"

Iată Biblia vorbeşte
Despre Babilonul mare
Care încontinuu creşte
Şi pe sine se slăveşte
Cu o forţă uimitoare.

Rezidit din vechi ruine
Şi din vechile pustii,
Pe romanele coline
Cu formalităţi creştine
Având şapte temelii.

Şapte munţi din noua eră,
Şapte împăraţi vestiţi,
Ce-o înalţă pe himeră
Până sus, în atmosferă,
Într-un duh cu toţi uniţi.

Îmbrăcată în mantii
Şi în purpură aleasă,
În veşminte stacojii,
Ca şi vechile mumii
Falnica împărăteasă.

O femeie necurată
Cu potirul plin în mână,
Şi de sânge îmbătată,
Eclesia apostată
Cu tradiţie păgână.

Mama celor desfrânate
Care au umplut pământul
Cu tot felul de păcate,
Necredinţă, răutate,
Desconsiderând Cuvântul.

Clasa celor apostaţi
Care şi-au vândut credinţa,
Devenind faimoşi prelaţi,
Oameni mândri şi bogaţi
Care au numai pe buze pocăinţa.

Plini de slavă şi de glorii,
Îmbătaţi de sânge sfânt,
Înălţaţi în mari pretorii,
Preoţi mea, dregătorii,
Cu putere pe pământ.

Eclesia sau Vulgata
Cu enormităţi vicare,
Episcopii cu armata
Care îşi păzeau postata
Bogăţia lor cea mare.

Prin cuvântul infailibil
Aceşti regi ai amintirii
S-au dezlănţuit teribil,
Babilonul incredibil
Înmulţind mereu martirii.

Numai aur şi palate,
Numai străluciri lumeşti,
Numai hulă, nedreptate,
Îngropaţi în mari păcate
Feţele bisericeşti.

Două mii de ani coralii
Împleteau pe cap rubini,
Numai luxuri şi vitralii,
Episcopii, cardinalii,
Purtând titlul de creştini.

Rugăciunea compromisă
Pentru morţi din purgatoriu,
Denumită "marea misă"
De Scriptură interzisă,
Ei o cântă-n oratoriu.

Şi atâtea eminenţe,
Graţieri nenumărate,
Vânzători de indulgenţe,
Lemne sacre, inocenţe,
Cu iertarea de păcate.

Bule anatemizante
Împotriva celor sfinţi,
Condamnări intolerante
Cu porniri exuberante
Aceşti religioşi "părinţi."

Să-şi supună oropsiţii
Odioşii capelani,
Înălţară inchiziţii
După vechile tradiţii
Să-i înfrice pe sărmani.

În aceste zigurate,
Milioane de martiri
Au murit pentru dreptate
Condamnaţi cu răutate
Şi cu ură de vampiri.

Căci Eclesia curată,
Sfântă fără zbârcitură,
Nu era autorizată
Dar cu dragoste curată
Ei trăiau după Scriptură.

Cinci fecioare înţelepte,
Jumătate din popor,
Au fost sincere şi drepte,
Au ştiut cum să aştepte
Cu rezerve în ulcior.

Casa lor a fost zidită
Pe iubire, stânca tare,
Pe credinţa neclintită
Şi nădejdea fericită
A vieţii viitoare.

Ei în chinuri la galere
Iar stăpânii lor nespus,
Cu armată, cu putere,
Îşi păzeau a lor avere
În Numele lui Isus.

Nu se pare creştineşte
Ca să dezgropăm trecutul,
Dar istoria vorbeşte,
Fără milă osândeşte
Tirania, conţinutul.

Cartea Sfântă îi numeşte
Babilonul, desfrânata,
Forţa care stăpâneşte
Şi pe sfinţi îi prigoneşte,
Până când Cerescul Rege
Le va da la toţi răsplata.

După groaznica infamă,
După anii-atât de grei,
Se schimbă măreaţa gamă,
DUMNEZEU pe-ai Lui îi cheamă
Ca să iese dintre ei.

Pe arena mondială
S-au născut reformatorii,
Noua eră, noua scală,
Prin credinţă şi morală,
Din Scripturi vorbind păstorii.

De la noile amvoane,
După noile carenţe,
Fără idoli şi icoane,
Fără falnice coroane,
Fără mise, indulgenţa.

Imnuri binecuvântate
Răsunau din piepturi pline,
Proslăviri adevărate
În deplină libertate
Noile grupări creştine.

În aceste intervale
S-a născut cerescul cânt,
Simfoniile corale
Şi formaţii orchestrale

Binecuvântând pe DOMNUL
DUMNEZEUL nostru sfânt.

Coruri de pe metereze,
Şi celebrele viori,
Stradivarius, milaneze,
Şi orchestre vieneze
Cu superbi compozitori.

De la ei avem ecoul,
Oratoriul Hendelian,
Binecuvântând Eroul
Pe HRISTOS pe DUMNEZEUL
Care l-a învins în luptă pe Satan.

Verdi pe aceeaşi scara
Urcă sacra simfonie,
Dorul după Sfânta Ţară,
Izbăvirea din ocară
Şi din groaznica robie.

Şi atâtea mari vedete,
Înterpreţi de voci şi strună,
În tablouri şi cvartete
Şi atâtea consonete
Care până azi răsună.

Beethoven nemuritorul
Cu a noua simfonie,
Care cheamă tot poporul
La HRISTOS, Mântuitorul,
Ca să cânte marea odă
Care-nseamnă bucurie.

Iată care-a fost Esenţa
În războiul secular,
Puritatea, concurenţa
Dovedindu-şi aderenţa
Fiecare cărturar.

Ce apucături ciudate,
Creştinismul feudal!
Între cele două-armate
Numai lupte necurmate
Şi îngrozitor scandal.

Din această convergenţă
Sau născut apoi baptiştii,
Credincioşi cu influenţă
Şi cu mare rezistenţă
Duelând cu anticriştii.

Apoi glasul Cincizecimii,
Botezaţi cu DUHUL SFÂNT,
Adierea înălţimii
Peste tabăra mulţimii,
Limbi de foc şi veşnic vânt.

Noua lume înfloreşte,
Anglia de peste zări,
DUMNEZEU tămăduieşte,
Pe ai Lui îi însoţeşte
Cu minuni şi vindecări.

La Chicago în pridvoare,
Şi în vestul depărtat,
Cei aduşi în cărucioare
Şi bolnavi de orice stare
DUMNEZEU i-a vindecat.

Focul binecuvântăm
A cuprins şi România,
Cu puterea revărsării
Şi cu darul vindecării
Şi cu toată bogăţia.

A cuprins întreaga zare
Focul binecuvântat,
Peste munţi şi peste mare
Rechemând la deşteptare
Căci HRISTOS A înviat!

Dar şi leul, tacticianul,
Şarpele, cameleonul,
Îşi schimbă culoarea, planul,
Traversând şi el oceanul
Să-şi mărească "Babilonul."

Libertate, libertate!
Evul mediu a trecut!
-Cântă miile de gloate-
Dar şi noile păcate
Continentul l-au umplut.

Babilonul şi Sodoma,
Şi Egiptul împreună,
Şi apostolii din Roma,
New York-ul, Oklahoma,
Noua lume în furtună.

Căci pe lângă grozăvia
Şi căderea unor clerici
Care i-a învins mândria,
Au lăsat şi nebunia
Să-i zidească lui Satana
În America, biserici.

Vai şi câte aberaţii
Şi mizerie şi cloacă,
Pornografii şi drogaţii,
Sodomiţii, desfrânaţii,
Cu balaurul se joacă.

Babilon ce stai pe ape
Cu rachete pân' la stele
Iată ziua e aproape,
Cine oare să te scape
Din aceste fapte grele.

Stai o clipă şi ascultă
Al Apocalipsei glas:
Bogăţia ta cea multă
Şi mulţimea ta cea cultă
Vor dispare într-un ceas!

Vai, cetatea adorată
Cu atât de mult popor!
Între ape aşezată,
Cum s-a nimicit odată
Babilonul uimitor!

În aceeaşi grozăvie
S-a aprins ca un vulcan
Şi cetatea stacojie
Cu întreaga ei robie,
Cele şapte mari coline
Din tratatul varşovian.

DOMNUL şi-a adus aminte
Să le deie însutit,
Căci au râs de cele sfinte
Şi cu stacojii veşminte
Fiara de la răsărit.

Căci femeia imorală
Aşezată pe minciuni,
E regină mondială
Ca şi Roma feudală
Face semne şi minuni.

Fiara prin a ei tărie
Va aduce foc din cer,
Cu putere, cu mândrie,
Şi cu noua strategie
Şi cu dinţii ei de fier.

Anticrist, nelegiuitul,
Omul fără DUMNEZEU,
Va cuprinde răsăritul
Şi apusul şi sfârşitul,
Înălţându-se mereu.

Dar Isus Biruitorul
Îşi va smulge-al Său tezaur,
Nimicind pe dictatorul
Care şi-a supus poporul
Cu putere de balaur.

Sunamită, hai, grăbeşte!
Ieşi din Babilonul mare!
Pentru nuntă te găteşte!
Iată Mirele soseşte!
Stai de-acum în aşteptare!

Vai, dar cele necurate,
Cinci fecioare adormite,
Cu veşmintele pătate
Şi cu vasele uscate
Nu vor fi la cer răpite.

Nu vor prăznui serbarea
Cu Mireasa, cu suita,
Unde toată adunarea,
Tot cuprinsul, toată zarea,
Vor privi spre Sunamita.

Spre cetatea cea aleasă,
Spre Ierusalimul sfânt,
Spre a Mielului Mireasa,
Spre a fericirii casă,
Care vine pe pământ.

Ei au îndurat prigoana,
Cel din urmă chin cumplit,
Biruindu-l pe Satana
Şi pe fiara cu icoana
Din apus şi răsărit.

Refuzând ca să primească
Semn pe frunte sau pe mână
Îniţiala diavolească,
Strălucirea pământească,
Marea glorie păgână.

Ei au preferat mai bine
Martiraje, schingiuiri,
Lepădările de sine
Pentru slava care vine
Cu răsplată de martiri.

Atunci se măsoară starea
Fiecărui credincios,
Şi credinţa şi răbdarea,
Şi curajul şi trădarea,
Cine e viteaz şi cine
A fost frate mincinos.

Fraţi pe fraţi, Cuvântul scrie,
Vânzătorii din popor
Îi vor duce în robie
Pe cei cu credinţă vie
Şi cu suflet iubitor.

De aceea ni se spune
Să veghem, să-nvingem somnul,
Stăruind în rugăciune
Să putem zbura din lume
Când pe nori apare DOMNUL.

După ce va fi răpirea
Vai de voi pământ şi mare
Cum va plânge omenirea!
Când urgia, pedepsirea,
Va lovi fără cruţare.

Lumea va fi încercată,
Dar Eclesia iubită
De dureri va fi scăpată,
Şi din lume strămutată
Sus, în Patria slăvită.

DOAMNE, dă-ne Tu credinţă!
Şi putere şi răbdare!
Şi în luptă biruinţă,
Ca să stăm în umilinţă
Neclintiţi prin încercare!

Dă-ne harul dăruirii!
Să depunem pe altar
Ca şi sfinţii, ca martirii,
Din orfrandele iubirii,
Trupul nostru ca un dar!

Slavă ţie, slavă ţie!
Bunătate, Îndurare
Binecuvântat să fie
Şi aici şi-n veşnicie
DUMNEZEUL nostru mare!

AMIN