Tatăl nostru
Autor: Fratele Fănică
Album: fara album
Categorie: Diverse
Tot ce-mi veți cere voi, Eu vă voi da
De rămâneți în Mine și faceți voia Mea
De nu... dar, Tu Isus, așa ne-ai învățat
Să chemăm Tatăl nostru pe cel ce-i ÎNĂLȚAT

Ooo, Tata... Care ești în CERURILE-NALTE
Care de ale Tale mâini, Doamne, au fost create
Sfințească-se al tău nume, facă-se voia Ta
Mărește a mea credință și stai în preajma mea

Precum în cer, Isuse, așa și pe pământ
Transformă-ne ființa prin SFÂNTUL TĂU CUVÂNT
Transformă-mă o Doamne, și fă să stea în mine
Tot ce-i frumos și trainic, și primesc de la Tine.

Tot ce ne-ai dat Isuse din SLAVA TA CEREASCĂ
Fă să rămână-n mine, să nu se risipească.
Căci lumea-i mare Doamne și plină de păcat
Iar fără Tine Doamne sunt neajutorat

Te rog să-mi dai voință, pentru că știu ceva,
Chiar dacă am știință de BUNĂTATEA TA
Chiar dacă, câte odată cunosc ce tre să fac,
Voința îmi lipsește și pun la tot capac.

Nu lăsa Doamne firea, ca să mă cucerească.
PUTEREA SFÂNTĂ A MILEI, de ea să mă ferească
Iar celui rău, Isuse, te rog să-i închizi gura
Ca peste noi, Isuse, să nu-și întindă mâna

De aceea Doamne, fă să crească-n mine
Dorințele arzânde, să mă-ntâlnesc cu Tine
În zorii dimineții, să stau în rugăciune
Iar siguranța zilei s-o am de la Tine.

AMIN!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/286525/tatal-nostru